- Ministrul Cătălin Predoiu a semnat ordinul prin care a dispus punerea în aplicare a Noului Concept de Pază al Jandarmeriei Române.
- Principala prevedere se referă la dislocarea trupelor din punctele fixe de pază și trimiterea acestora pe teren.
Jandarmii care asigură paza clădirilor vor merge de acum în patrulare și intervenție mobilă, iar clădirile vor fi păzite cu tehnologie conectată la centrele de comandă ale Jandarmeriei și prin intervenția unităților mobile alertate, a anunțat marți ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Dacă beneficiarii vor dori, vor putea contracta pază privată.
„Trupele astfel eliberate de o muncă pasivă și uneori sterilă vor patrula și interveni mobil atunci când e cazul, pentru a proteja cetățenii și comunitățile.
Astăzi, Jandarmeria Română asigură paza a 1.443 de obiective, cu aproximativ 9.000 de funcții, ceea ce reprezintă 55% din efectivele operative. Peste 80% dintre acestea implică staționarea jandarmului într-un punct fix, ceea ce limitează aria din spațiul spațiul public în care el poate furniza cetățeanului siguranță.
Noua concepție pleacă de la existența noilor tehnologii digitale care permit combinarea acțiunii umane cu mijloacele tehnice în siguranța publică.
Noua concepție reorganizează radical modul de acțiune al Jandarmeriei.
Este modernizat sistemului de protecție prin conectarea tuturor obiectivelor la dispeceratele de monitorizare ale Jandarmeriei — de la 15% la 100%, prin integrarea tehnologiilor avansate de securitate și prin standardizarea procedurilor de alarmare și intervenție.
Dispozitivele de pază se reconfigurează prin reducerea obiectivelor cu post fix de la 1.273 la 252, includerea a aproximativ 1.180 de obiective în aria patrulelor mobile și creșterea protecției inteligente (monitorizare + patrulare) de la 16% la 30%”, a explicat Predoiu.
Citiți și: Ziua Internațională a Vârstnicilor. Polițiștii, jandarmii și pompierii prahoveni l-au sărbătorit pe învățătorul Victor Dumitru, omul care a educat zeci de generații de copii la școala din Seciu - VIDEO LINK
Resursele vor fi reorientate și, astfel, potrivit ministrului, „aproximativ 3000 de jandarmi sunt redirecționați din posturile fixe interioare către activitatea din teren, efectivele pentru transporturile speciale cresc de la 439 la aproximativ 800”.
Potrivit ministrului, această reorganizare ar urma să contribuie la creșterea mobilității, vizibilității și capacității de reacție a Jandarmeriei, „reducând în același timp cheltuielile pe termen mediu și lung”.
„Suntem în plin proces de informare și consultare cu instituțiile partenere și cu organizațiile de profil, pentru definitivarea conceptului”, a mai spus Predoiu.
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană