- Peste 240 de persoane urmează să fie audiate, miercuri, în urma descinderilor organizate în mai multe cauze penale.
Acțiunile de azi au loc în cadrul operațiunii naționale a DIICOT „Ziua Z”.
„Procurorii DIICOT își intensifică activitatea de combatere a formelor grave de criminalitate, prin derularea alături de Poliția Română și cu sprijinul Jandarmeriei Române, a unei ample operațiuni ce cuprinde 30 de acțiuni operative desfășurate în cadrul a tot atâtea dosare penale. Sunt puse în executare peste 150 mandate de percheziție domiciliară și peste 240 mandate de aducere în cauze ce vizează destructurarea unor grupuri infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, pornografie infantilă, trafic de minori și criminalitate informatică.
Perchezițiile care vor fi efectuate în cursul zilei de astăzi, vizează obținerea de probe privind activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate în activități infracționale asociate criminalității organizate, în scopul tragerii lor la răspundere penală, și identificării bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor”, au anunțat anchetatorii.
Citiți și: VIDEO. Percheziții de amploare organizate de DIICOT și Poliția Română, în cadrul operațiuni „Ziua Z”. Peste 250 de persoane, la audieri
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană