Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ziua Victoriei revolutiei Romane, Ploiesti, ceremonii, traseele,
Categorie: Actual

• Luni, 22 decembrie, în Ploiești se vor desfășura o serie de ceremonii militare și religioase, pentru a fi marcată Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății.
• Pentru buna desfășurare a evenimentelor organizate luni, traficul rutier din mai multe zone ale orașului va fi restricționat, iar traseele mai multor mijloace de transport în comun vor fi deviate temporar.

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești organizează o serie de manifestări prilejuite de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, luni, 22 decembrie.

Începând cu ora 10.00, la cimitirele Bolovani, Viișoara și Eternitatea se vor desfășura simultan activități în cadrul cărora va fi cinstită memoria eroilor Revoluției române din 1989. Se vor oficia servicii religioase și se vor depune coroane și jerbe de flori.

La Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, din fața Palatului Administrativ, vor fi organizate, începând cu ora 11.00, o serie de manifestări, în prezența oficialităților, a revoluționarilor și ploieștenilor. Programul evenimentului include intonarea Imnului Național al României, oficierea unor slujbe religioase, depuneri de coroane și jerbe de flori, defilarea Gărzii de Onoare.

Ceremoniile dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății vor continua de la ora 12.30, la Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 de la Catedrala „Înălțarea Domnului”, unde se vor desfășura activități militare specifice, va avea loc oficierea unui serviciu religios și vor fi depuse coroane și jerbe de flori.

Pentru buna desfășurare a evenimentelor organizate luni, 22 decembrie, traficul rutier din oraș va fi restricționat.

• De la ora 09.00:

- se va fluidiza circulația rutieră în zona cimitirelor Bolovani – strada Sondelor, Viișoara – strada C-tin Brezeanu și Eternitatea – str. Gh. Petrescu (în zona de acces la cimitir)

• Între orele 10.30 – 11.40:

- se va închide circulația rutieră pe B-dul Republicii (tronsonul str. Vasile Milea – str. Tache Ionescu) - pentru defilarea trupelor militare în zona centrală a orașului;

• Între orele 12.15 – 13.15:

- se va fluidiza circulația în zona Catedralei “Înălțarea Domnului” din cartier Vest.

Modificări temporare ale traseelor de transport public luni, 22 decembrie

Având în vedere manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, în Centrul Civic, luni, 22 decembrie, în intervalul orar 10.30 – 11.40, circulația rutieră pe Bulevardul Republicii (tronsonul str. Vasile Milea – str. Tache Ionescu) va fi închisă pentru defilarea trupelor militare

În acest context, traseele publice locale din Ploiești își modifică rutele astfel:

Traseele 1, 30 și 32:
- la sensul spre sud, din sensul giratoriu din Piața Eroilor se va circula pe str. Carpați, Emile Zola, cu stație la Hale Catedrală, apoi va parcurge str. Emile Zola, Erou Călin Cătălin, Ștefan Greceanu, Nicolae Bălcescu, Gh. Lazăr și din Bd. Independenței se parcurge ruta curentă, cu stațiile aferente. Nu se efectuează stația Galeriile Comerciale.
- la sensul spre nord, se circulă normal până la intersecția cu str. Gh. Lazăr, apoi pe străzile Nicolae Bălcescu, Ștefan Greceanu, Erou Călin Cătălin, Emile Zola, după care ruta cunoscută. Nu se efectuează stația Palatul Culturii.

Traseele 7 și 22 barat:
- la sensul spre Dorobanțul/Bariera Unirii, din str. Tache Ionescu va parcurge Piața Victoriei, str. Gh. Lazăr, str. Dr. Bagdazar și în continuare se parcurge traseul normal. Nu se mai efectuează stația Hale Catedrală.
Pe sensul spre Rudului/Auchan nu se modifică.

Traseul 39 barat:
- la sensul spre Hale Catedrală, traseu normal până pe str. I.L. Caragiale, unde va efectua stația Faredo, apoi se va parcurge străzile Gh. Gr. Cantacuzino, Cuza Vodă, Vasile Lupu, Piața Eroilor, Carpați, Emile Zola. Nu se va efectua stația Tache Ionescu.
La sensul spre Cartier Vest, traseul 39 barat nu își modifică ruta.

Traseele 35 și 35 barat:
- se vor scurta la Faredo. Traseul 35, din strada I.L. Caragiale va parcurge străzile Rudului, Mărășești, Lobacevschi, Tudor Vladimirescu și, în continuare, ruta cunoscută.

Traseele 44 și 202:
- se vor folosi rutele scurtate la Hale Coreco (44 scurt și 202 scurt). Legătura între Centru și Gara de Sud se va face cu celelalte trasee cu parcurs în zonă.

Biletele validate în troleibuze vor fi valabile și în autobuzele care circulă între Centru și Gara de Sud, în perioada de scurtare a rutei liniilor de troleibuz 44 și 202.

De asemenea, biletele folosite în autobuz, pentru zona Gara de Sud – Centru, își mențin valabilitatea și în troleibuzele care circulă spre Malu Roșu, respectiv Podul Înalt.

În funcție de dispozițiile Poliției Rutiere, atât intervalul orar, cât și rutele ocolitoare specificate, pot fi modificate.

CITEȘTE ȘI: Zeci de amenzi au fost aplicate de polițiștii prahoveni, în timpul raziei derulate joi seară pe DN1, DN1A și DN1B

Back To Top