Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Incendiu în parcarea OMNIA din Ploiești. Două mașini distruse, șase autospeciale mobilizate
Categorie: Actual

06.33: Update oficial ISU Prahova: În această noapte, in jurul orei 01:30, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs în parcarea supraterană a unui centru comercial din centrul municipiului Ploiești.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la fața locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție la înălțime și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de pompieri, acestea au constatat faptul că incendiul se manifesta la parterul parcării, la un autoturism parcat, cu degajări mari de fum. Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au acționat pentru evacuarea fumului acumulat în acel spațiu. Din fericire, nu au existat victime și nici alte autoturisme afectate de incendiu. La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la o candelă lăsată nesupravegheată - Oficial ISU PH

WhatsApp Image 2025 12 23 at 06.32.18

06.25: INFO INIȚIAL - Un incendiu a izbucnit în cursul nopții de luni spre marți în parcarea supraetajată a complexului Winmarkt OMNIA din municipiul Ploiești.

Focul a izbucnit la primul etaj al parcării, unde două autoturisme au fost cuprinse de flăcări. Incendiul a fost însoțit de degajări importante de fum, însă nu au fost înregistrate persoane rănite. Au fost mobilizate șase autospeciale.

Intervenția pompierilor a dus la localizarea rapidă a incendiului și la prevenirea extinderii acestuia către alte vehicule sau către structura parcării. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 2, iar cauza probabilă urmează să fie stabilită în urma verificărilor efectuate de specialiști. Revenim cu informații.

Urmărește Actualitatea Prahoveană în Social Media. Abonează-te!

Back To Top