ADHD este o tulburare comportamentală care afectează mai ales copiii și se manifestă prin imposibilitatea de a se concentra asupra unui anumit subiect sau unei anumite acțiuni. Netratată poate avea consecințe negative pe termen lung (psihologice, sociale, economice).
ADHD debutează în copilărie și poate persista și la vârsta adultă. Deși la unii copii simptomele ADHD dispar odată cu înaintarea în vârstă, în jur de 60% pot prezenta simptome și la vârsta adultă.
ADHD afectează sexul masculin mai mult decât pe cel feminine, raportul băieți:fete este 4:1. ADHD poate fi tratat numai medicamentos.
Conform studiilor, fără tratament, 30% dintre cei care suferă de ADHD merg către delincvență juvenilă - dacă nu au inteligență superioară, o familie care să-i susțină, dacă nu au suportul educațional și material, ajung să comită infracțiuni.
Un copil cu ADHD care nu este diagnosticat și tratat la timp se va confrunta cu multe probleme acasă și în societate. Din cauza comportamentului la școală va fi izolat de grup, va fi respins de colegi. Profesorul îl va certa pentru că nu e atent. Acasă, simțindu-se ei înșiși vinovați, părinții își vor revărsa și ei angoasele pe copil. Cu timpul, atât situația de la școală, cât și cea de acasă vor înrăutăți simptomele, iar în lipsa tratamentului, copiii cu ADHD devin agresivi, dezvoltând comportament antisocial.
Cauzele acestui sindrom nu sunt pe deplin elucidate. Printre ipoteze s-au enumerat: scăderea activităţii cerebrale în zonele din creier responsabile cu menţinerea atenţiei li concentrarea, dezechilibre la nivelul neurotransmiţătorilor cerebrali şi componenta genetică.
Principalele simptome ale sindromului ADHD sunt:
- hiperactivitate – duce la un comportament necontrolat şi inadecvat;
- incapacitatea de a-şi menţine atenţia asupra unei singure activităţi, copilul fiind foarte uşor perturbat de stimulii din jur şi nu finalizează nicio activitate;
- impulsivitate - copilul se implică în activităţi diverse, unele foarte riscante, fără a deprinde capacitatea de a evalua gravitatea riscurilor la care se expune.
- tulburări emoţionale, depresie, anxietate, impresia ca ceilalti copii îl resping.
Diagnosticul este pus cu greu. Medicul specialist – neurolog, pediatru, psihiatru sau medicul de familie – discută cu părinţii despre modul de viaţă al copilului, despre comportamentul acestuia, când apare, cum este tratat micuţul în familie, dacă are probleme la şcoală sau la grădiniţă, apoi copilul este atent testat prin discuţii sau diverse activităţi sau jocuri în funcţie de vârsta lui.
Foarte importante sunt discuţiile cu părinţii, căci comportamentul necontrolat firesc al copilului se suprapune peste cel din sindromul ADHD şi trebuie observat dacă acesta chiar suferă de deficit de atenţie sau comportamentul lui este influenţat de mediul din jur. Exista teste standardizate care fac mai uşoară diagnosticarea bolii încă de timpuriu.
Tratamentul acestui sindrom include atât medicaţie cât şi terapie comportamentală şi consiliere psihologică. Tratamentul copilului hiperkinetic este administrat în primul rând de părinţi şi constă în principal în schimbarea modului de creştere şi de reacţionare a părinţilor în faţa copilului. Aceştia vor fi învăţaţi ce metode psihologice trebuie să adopte în diverse situaţii faţă de copilul lor, vor trebui să monitorizeze atent evoluţia micuţului şi să noteze cu regularitate comportamentul acestuia pe o perioadă de timp.
A trata un copil care suferă de ADHD reprezintă o provocare - practic fiecare copil trebuie tratat în mod individual, specific. Astfel toate aspectele de tratament vor fi discutate în parte cu părinţii fiecărui copil şi aceştia vor fi chemaţi periodic pentru reevaluarea stării copilului, dar şi a comportamentului părinţilor faţă de micuţ.
Părinţii trebuie să aibă grijă şi la dieta copilului. O dietă bogată în proteine de bună calitate (ou, carne, proteine vegetale: soia, fasole), grăsimi sănătoase (din nuci, seminţe, peşte) şi cereale integrale ajută la o mai bună funcţionare a neuronilor. De asemenea aportul crescut de vitamina C (citrice, kiwi) scade nivelul hormonilor de stress şi creşte imunitatea, fiind de ajutor în cazul acestui sindrom.
Dulciurile, aditivii (E-urile) agravează simptomele copilului cu deficit de atenţie, producând hiperstimularea anumitor arii cerebrale. Părinţii trebuie să ferească aceşti copii şi de efectul nociv al televizorului.
