-
Acoperișul unui adăpost pentru animale s-a prăbușit, miercuri dimineață, sub greutatea zăpezii.
-
În urma incidentului înregistrat la Puchenii Mari, la fața locului au fost trimiși pompieri care acționează inclusiv cu o autospecială de descarcerare.
UPDATE / În urma intervenției pompierilor au fost salvate 430 de ovine, iar 49 au decedat.
„Pompierii prahoveni intervin în această dimineață în comuna Puchenii Mari, sat Pietroșani, după ce acoperișul unui saivan s-a prăbușit peste animale,din cauza stratului de zăpadă”, anunță ISU Prahova.
Sesizarea a fost primită în jurul orei 08:30, iar la fața locului au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere, cu echipajele aferente, din cadrul Detașamentului 2 Ploiești.
Potrivit primelor informații, saivanul are o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, iar sub acoperișul prăbușit au fost surprinse mai multe oi și capre.
Citiți și: Aproape 60 de localități din Prahova afectate de avarii la rețelele de energie electrică
Echipajele de intervenție acționează pentru îndepărtarea elementelor de construcție și salvarea animalelor surprinse sub dărâmături, precum și pentru înlăturarea oricărui pericol suplimentar.
Foto: ISU Prahova