- Ministerul Educației a transmis luni inspectoratelor școlare rezultatele simulării, care sunt în curs de comunicare către unitățile de învățământ și elevii care au susținut testările.
- Profesorii de la clasă vor avea acces la lucrări.
Evaluarea Națională. Elevii care au participat la simularea probelor de examen au aflat rezultatele testărilor sau urmează să le fie comunicate în cursul zilei de marți. La nivel național există deja un raport al Ministerului Educației din care rezultă că aproximativ o treime dintre lucrări au fost notate cu mai puțin de 5. Rezultate mai slabe au fost obținute la matematică, în timp ce, la limba și literatura română, peste 8% dintre candidați au avut note între 9 și 10, iar aproape 70% au trecut de pragul notei 5.
La a doua probă, matematica, aproape 35% dintre lucrări au fost notate cu mai puțin de 5, iar cele mai multe note au fost (aproape 17%) au fost între 5 și 5,99. La această disciplină, doar 3,28% din elevii care au susținut testarea au avut recolvări de cel puțin 9.
„Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea evaluării naționale se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise.
Profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării (limba română, matematică, respectiv limba maternă) au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau, precum și la borderourile de evaluare corespunzătoare, pentru a le discuta cu aceștia”, a anunțat Ministerul Educației.
Citiți și: ADMITERE 2026. Elevii care au luat premii la olimpiade și anumite concursuri internaționale pot scăpa de Evaluarea Națională
Sursa citată a precizat că „rezultatele au fost transmise către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București și sunt în curs de a fi transmise de la nivelul inspectoratelor școlare către fiecare unitate de învățământ atât sub forma cataloagelor cu notele finale, cât și sub forma borderourilor asociate fiecărei evaluări. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană