Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat cod portocaliu de ninsoare în 9 judeţe din sudul României şi în Bucureşti. Alte 14 judeţe din România se vor afla sub cod galben. Avertizarea de cod portocaliu este valabilă de pe 26 martie, între orele 4 şi 14. În jumătatea de sud a ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea.
În intervalul menţionat, în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti - precum şi în nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu, va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită.