Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

asr margareta romaniaAlteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României este fiica cea mare a Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României. Născută la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949, a copilărit în Danemarca, Elveţia, Grecia şi Marea Britanie. Şi-a încheiat studiile universitare şi masteratul în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional la Universitatea din Edinburgh, Scoţia.

Dupa încheierea studiilor, ASR Principesa Moştenitoare a lucrat în cadrul mai multor universităţi britanice, specializându-se în sociologie medicală şi sănătate publică.

A urmat apoi, timp de aproape 10 ani, o carieră la Naţiunile Unite, în cadrul Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultura şi în cadrul Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii.

Proiectele sale, vizând sensibilizarea opiniei publice în privinţa problemelor de nutriţie şi sărăcie din Africa şi America de Sud, au presupus numeroase călătorii în aceste zone ale Globului.

În toamna anului 1989, ASR Principesa Moştenitoare a părăsit Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru a se dărui cauzei româneşti, lucrând alături de tatăl Său.

În săptămânile care au urmat evenimentelor din decembrie 1989, Alteţa Sa Regală a vizitat, pentru prima oară, România.
Câteva luni după această vizită, ASR Margareta a creat, împreuna cu Majestatea Sa Regele, Fundaţia Principesa Margareta a României, cu scopul de a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copiilor, vârstnicilor şi familiilor aflate în dificultate. ASR Principesa Moştenitoare este Preşedintele Fundaţiei care are astăzi birouri în şase ţări: România, Elveţia, Marea Britanie, Belgia, Franţa şi Statele Unite.

ASR Principesa Moştenitoare a României este implicată într-o serie de evenimente şi angajamente publice, reprezentându-L, în unele dintre acestea, pe tatăl Său, Majestatea Sa Regele Mihai I.

De-a lungul anilor '90, ASR Principesa Moştenitoare L-a însoţit pe Majestatea Sa Regele în vizitele Sale în Europa, Statele Unite şi Canada.

Pe 30 decembrie 1997, Alteta Sa Regală a fost desemnată de către Majestatea Sa Regele să-i succeadă în toate drepturile şi prerogativele.

În 1997 şi în 2002, Principesa Moştenitoare a fost alături de Rege în turneele pe care Majestatea Sa le-a întreprins în numeroase ţări din Europa, pentru a susţine integrarea României în NATO.

Din iunie 2001, Principesa Moştenitoare şi Principele Radu locuiesc la Palatul Elisabeta din Bucureşti şi îşi desfăşoară angajamentele publice în Capitală, în ţară şi în străinatate, aducându-şi contribuţia la procesul de desăvârşire a modernizării României, a reconcilierii cu trecutul şi la conectarea ţării la familia europeană şi atlantică a naţiunilor.

ASR Principesa Moştenitoare este Preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă Săvârşin, Preşedinte de onoare al Fundaţiei Atletismul Românesc şi membru al "Comitetului de sprijin pentru marcarea aderării României la Uniunea Europeană", iniţiat de Premierul României, Călin Popescu Tăriceanu.

Alteţa Sa Regală a acordat Înaltul Patronaj Festivalului Turdafest, organizat de Fundaţia Familiei Raţiu, iar împreună cu Alteţa Sa Regală Principele Radu, patronează Concursul Naţional "Basmele Reginei Maria" şi Festivalul Internaţional Europafest, organizat de Jeunesse Musicales Romania. Este Patronul spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, Preşedintele Fundaţiei Regale de Management al Ospitalităţii, iar din vara anului 2005, Şcoala nr. 114 din Bucureşti îi poartă numele. Din iunie 2007 patronează Societatea Enescu, creată la iniţiativa "Romanian Cultural Institute London."

Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana au cinci fiice: Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, Alteţa Sa Regală Principesa Elena, Alteţa Sa Regală Principesa Irina, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria.

Din anul 1996, Principesa Moştenitoare Margareta este căsătorită cu Alteţa Sa Regală Principele Radu al României.

Familia Regală a României este legată prin relaţii de rudenie cu toate Casele Regale Europene: Familia Regală britanică, cu Familia Regală spaniolă, cu Familiile Regale belgiană, daneză, norvegiană, olandeză, cu Marii Duci de Luxemburg, cu Principii de Monaco, dar şi cu Familiile Regale din Portugalia, Grecia, Serbia şi Bulgaria sau cu dinastiile Romanov, Hohenzollern, Habsburg. Familia Regală a României este legată de Familiile din Casele Regale Europene nu doar prin înrudirea foarte strânsă, ci şi printr-o prietenie constantă.

Back To Top