Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

saptamana-francofoniei-caragialeAm ales să publicăm integral textul de mai jos, legat de Săptămâna francofoniei, fiind plăcut impresionati de acurateţea prin care autorii, elevi ai Colegiului Naţional „I. L. Caragiale" din Ploieşti, au descris desfăşurarea acestui eveniment la liceul lor. Descoperim, plăcut surprinşi, un condei de calitate, lăsându-vă pe dumneavoastră, cititorii, să lecturaţi un text în care editorul APH nu a intervenit cu nimic.

Săptămâna francofoniei la Colegiul Naţional I. L. Caragiale Ploieşti

Pe 20 martie , cei mai talentaţi elevi ai Colegiului Naţional „I.L. Caragiale" au oferit colegilor şi profesorilor o călătorie în „hexagon". Reprezentaţiile artistice ale liceenilor-francofoni ne-au făcut, pentru două ore, să vedem „la vie en rose". De la momente comice de teatru, până la cele pline de emoţie şi profunzime, ca interpretarea melodiilor, toată festivitatea a reflectat organizarea şi seriozitatea specifică acestui colegiu, dar şi pasiunea ce îi uneşte pe participanţi.
Celebrarea francofoniei a debutat cu interpretări de poezii: atât recitatori mai experimentaţi, cât şi novici, cu toţii însă au captat atenţia publicului. Printre participanţii la „Concours de recitations" se numără Alexandra Ioniţă, Teodor Tănase, Laurenţiu Panait şi Alexandra Grecu.
Cu siguranţă, cel mai aşteptat şi apreciat moment a fost „ Spectacle musical en francais", unde câteva eleve talentate ne-au surprins şi parcă transpus pe străzile pline de melodie ale Parisului. Au cântat, dar ne-au şi încântat Diana Pavel, Georgiana Melinte, Alexandra Ciulac şi Gabriela Stanciu.
Arta dramaturgiei a fost reprezentată de grupul teatral al clasei a X-a B în piesa „L'etudiant diplômé et la journaliste". Micii actori au impresionat prin fluenţa vorbirii limbii franceze, iar piesa a stârnit amuzamentul întregului auditoriu.
Pe parcursul acestei zile, s-au desfăşurat mai multe activităţi care să reamintească de legătura noastră cu limba franceză, muzicalitatea specifică, dar şi de importanţa cunoaşterii ei atât în prezent, cât şi în viitor.
Miercuri, la CNILC ai putut alege! „Concours de dictees", filme, la „Soiree cinema", artă la „Exposition <>" , concursurile „Dis-moi dix mots" , „Question pour un champion". S-au putut accesa paginile Wikipedia pentru a urmări articolele scrise de colegii noştri din cadrul „Wikiprojet"; în plus, pentru a-şi pune amprenta asupra evenimentului, elevii au facut traduceri sub genericul „Caragiale en francais".
Întreagul eveniment a fost susţinut din umbră de profesorii catedrei de franceză Vasile Moga, Maria Galeriu, Mihaela Bondoc, Mihaela Moisescu şi Monica Dumitrache. Cele două „tabere" au colaborat eficient şi cu plăcere, iar rezultatul a fost unul apreciat şi admirat de public.
Francofonia a fost sărbătorită la „Caragiale" de elevii pasionaţi de limbă şi artă. Fără îndoială că activităţile de acest fel au o influenţă pozitivă asupra educaţiei de astăzi şi cu toţii suntem nerăbdători să luăm parte la cât mai multe iniţiative asemănătoare.

Andrada Necşulescu, George Negoiţă, 12 H"

„Evenimentul cultural «La semaine de la francophonie», ce serbează limba franceză, a avut loc şi în unul dintre liceele de elită ale oraşului Ploieşti: C.N.I.L.C. (...) Una din categoriile acestui eveniment a constat în rezolvarea a 10 teste de cultura generală pe diferite teme găsite pe site-ul televiziunii franceze TV5. (...) Catedra de franceză a văzut peste 1300 de teste de la cei 120 de elevi care s-au înscris în acest joc. Pentru a demonstra că arta nu ţine cont de profilul pe care îl ai, o echipă de elevi ai clasei a X-a B a încântat publicul cu o piesă de teatru potrivită publicului tânăr. Aici s-a remarcat singurul băiat al grupei, care era în fapt şi personajul principal, prin fluiditatea sa în vorbire şi capacitatea sa de memorare a versurilor. Piesa, la care s-a văzut că au lucrat cu drag, s-a dovedit a fi un succes, publicul amintindu-şi cu drag de scenele văzute (...). O echipă de 16 participanţi, cu ocazia acestui eveniment, au ajutat la îmbogăţirea informaţiilor la care au acces oamenii. Preluând texte de pe Wikipedia franceză, aceştia le-au tradus, pentru ca mai apoi să le adauge pe site-ul românesc. Până în prezent, au fost publicate patru astfel de texte (...). Necesitatea mai multor evenimente de acest gen este dovedită de pasiunea şi numărul mare de elevi participanţi. Chiar dacă elevii nu vorbesc la fel de fluent franceza ca engleza, prin acest eveniment s-a putut arăta că totuşi exisă şi tineri care au o pasiune pentru lumea franceză şi care sunt dornici să se implice", ne-a scris şi Tiberiu Alexandru, de la clasa a XII-a H.

Textele au fost trimise pe adresa redacţiei de către profesorul Vasile Moga.

Back To Top