Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

copii autismCLUBUL ROTARY PLOIEŞTI organizează, în perioada 29-31 martie 2013, un curs de perfecţionare în cadrul Proiectului Districtual al organizaţiei denumit „Să sprijinim copiii cu autism". La formare vor participa persoanele implicate în îngrijirea bolnavilor de autism.

Evenimentul se va desfăşura în Municipiul Ploieşti, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova. Deschiderea Cursului va avea loc în ziua de vineri, 29 martie 2013, începând cu ora 13:00.
Tematica va fi susţinută de psihologul Ariana Niculescu, care a participat recent la un instructaj în California – SUA. Coordonatorul Proiectului este Gheorghe Pop – Past President Clubul Rotary Ploieşti.
Acest curs este organizat în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, Spitalul Municipal Câmpina, Asociaţia "Curcubeul Autismului", Asociaţia "Mara – Un strop de speranţă", Asociaţia „Humanitaria" şi Asociaţia "Glasul Autismului".
Prin intermediul unui comunicat de presă, CLUBUL ROTARY PLOIEŞTI adresează mulţumiri mai multor personalităţi implicate în sprijinirea acţiunii, dintre care se aminteşte prefectul Judeţului Prahova, Gabriel Sersea, Mircea Cosma – Preşedintele Consiliului Judeţean, Iulian Bădescu – Primarul Municipiului Ploieşti şi Aurelian Gogulescu – Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova.

Back To Top