Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

spital2Marţi, în cadrul unei videoconferinţe cu managerii de spitale, ministrul Sănătăţii a precizat ultimele detalii cu privire la coplată. Astfel, „taxa" de externare nu va fi aplicată bolnavilor care s-au internat până la 31 martie, ci numai pacienţilor care au intrat în spital de la 1 aprilie. Spitalele pot face orice doresc cu fondurile strânse din coplată, şi chiar îi pot da în judecată pe cei care nu vor să achite această contribuţie la externare.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, coplata va fi stabilită în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie, în cursul zilei de astăzi. Cel mai probabil, suma pe care o vor achita pacienţii la externare este de 10 lei.

Reprezentanţii Spitalului Municipal Ploieşti au hotărât o coplată de 5 lei pentru pacienţii care se încadrează în categoriile plătitoare ale acestei contribuţii. „După discuţiile cu reprezentanţii Primăriei Municipiului Ploieşti şi cu membrii Consiliului de Administraţie, bolnavii vor plăti la externare 5 lei. A fost pusă la punct şi organizarea plăţii: asistenţii şefi de pe fiecare secţie încasează coplata de la pacienţi la externare, pe baza unei chitanţe al cărui număr va fi înregistrat în fişa pacientului", ne-a explicat dr. Carmen Dumitru, managerul unităţii medicale.

Şi la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, pacienţii vor achita, din această lună, la externare, tot câte 5 lei, la fel ca la Spitalul de Pneumoftiziologie Drajna. „Ideea a fost de regularizare a internărilor, nu de atragerea fondurilor către unităţile spitaliceşti. Am stabilit o valoare minimă pentru coplată pentru că ne-am gândit şi la posibilitatea de plată a pacienţilor", ne-a declarat dr. Greta State, managerul instituiţiei.

Coplata este de 10 lei la Spitalul Municipal Câmpina, de unde managerul, dr. Călin Tiu, ne-a precizat că sumele vor fi încasate de la pacienţii care s-au internat din luna aprilie.

Aceeaşi sumă va fi achitată de către pacienţi la Maternitatea Ploieşti. „Coplata este de 10 lei pentru persoanele care nu se încadrează în excepţii", ne-a declarat dr. Călin Boeru, managerul Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploieşti.

Amintim că nu vor plăti nimic gravidele, lăuzele, pacienţii cu vârsta de până la 18 ani, pensionarii cu venituri sub 740 de lei pacienţii încadraţi într-un program naţional de sănătate şi cei cu diverse dizabilităţi.

Tot 10 lei vor achita la externare şi bolnavii de la Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Azuga. „Coplata nu ne va aduce foarte mulţi bani, având în vedere că o mare parte a pacienţilor noştri vine la urgenţe cu fracturi. Mai avem pacienţii cu coxartroze care vin pentru protezare la şold, iar aceştia sunt înscrişi în programul naţional de specialitate, motiv pentru care nici ei nu vor plăti", ne-a declarat dr. Lidia Râjnoveanu, managerul unităţii medicale.

10 lei vor scoate din buzunar, la externare, şi pacienţii din Spitalul Vălenii de Munte. „Cam 80% dintre pacienţii care vin la noi fac parte din categoriile scutite de la coplată, conform legii. Nu vom avea foarte mulţi plătitori, dar trebuie să ţinem cont, oricum, că această taxă nu a fost pentru atragerea fondurilor în spital, ci pentru a direcţiona cazurile care se pot rezolva şi către medicii de familie sau ambulatoriu, pentru a fi trataţi cu nişte costuri mai mici pentru sistemul medical", ne-a precizat George Marian Nicolae, managerul unităţii.

Şi la Mizil pacienţii vor plăti tot 10 lei, la fel ca la Spitalul Orăşenesc Sinaia şi Spitalul de Psihiatrie Voila. „Nu se vor colecta foarte mulţi bani pentru că jumătate din numărul de externări constituie pacienţi exceptaţi de la coplată. La un calcul simplu, din 400 de externări pe lună, 200 plătesc, ceea ce ne-ar aduce cam 2.000 de lei lunar. Ministrul ne-a precizat, în cursul videoconferinţei de ieri, că spitalele pot direcţiona aceste fonduri în orice consideră necesar", ne-a spus managerul Spitalului Sinaia, Alina Filip.

În cursul zilei de astăzi, va fi stabilită coplata şi la Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti, iar mâine pacienţii vor afla cât trebuie să achite după externare la Spitalul Orăşenesc Băicoi. Potrivit managerului Oana Irimescu, cel mai probabil coplata va fi, aici, mai mică de 10 lei.

La Spitalul de Boli Pulmonare Breaza, coplata a fost stabilită la 7 lei. „Nu am vrut să punem nici minimul, dar nici maximul prevăzut, aşa că ne-am hotărât să percem o coplată cu valoare medie, astfel încât să îşi permită şi pacienţii să o achite, dar să şi reuşim să adunăm ceva din această plată", ne-a spus ec. Elena Marinescu, managerul spitalului.

Back To Top