Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au dat, luni, asigurări că nu există niciun semn al transmiterii de la om la om a virusului H7N9 al gripei aviare în China. Cu toate acestea, numărul de infecţii cu această nouă formă a virusului gripei aviare creşte continuu, ajungându-se la 21 de cazuri, din care şase s-au soldat cu decese.
„Chiar dacă nu cunoaştem originea infecţiei, pentru moment nu există nicio dovadă" a unei transmiteri de la om la om a tulpinei H7N9 a gripei aviare, a declarat, într-o conferinţă de presă la Beijing, Michael O'Leary, reprezentant OMS în China, relatează Agerpres.
Printre contaminările înregistrate figurează cea a unui bărbat din Shanghai, mort din cauza virusului H7N9, ale cărui doi fii au fost spitalizaţi, unul dintre ei decedând de asemenea. Însă analizele făcute asupra celor doi fii nu au indicat prezenţa virusului H7N9.
„Această familie ridică posibilitatea unei transmiteri de la om la om, însă două din cazurile din această familie nu au fost confirmate de analizele de laborator şi nu există alte probe ale unei transmiteri interumane", a declarat Michael O'Leary, mai titrează sursa citată.
Tulpina gripală H7N9, care pentru moment nu a infectat oficial decât persoane din estul Chinei, nu fusese transmisă până recent la om.
Cea mai cunoscută gripă aviară, cea provocată de virusul H5N1, a făcut peste 360 de morţi în lume între 2003 şi 12 martie 2013, conform OMS.
Oamenii de ştiinţă se tem că o mutaţie ar putea permite contaminări de la om la om, ceea ce ar putea declanşa o pandemie.