Salvamontiştii fac apel la turişti să nu urce pe traseele montane din Masivul Bucegi. Multe dintre acestea sunt închise din cauza vremii schimbătoare, iar unele porţiuni de acces sunt încă acoperite cu zăpadă.
Zeci de turişti s-au îndreptat, în această săptămână, spre Masivul Bucegi neechipaţi corespunzător sau nepregătiţi fizic şi au ajuns să ceară disperaţi ajutorul salvamontiştilor şi al jandarmilor montani.
Pe Valea Prahovei, numai miercuri au avut loc trei operaţiuni de salvare. Patru turişti au rămas blocaţi în zona cunoscută drept „Valea dintre clăi", în Bucegi. Un turist a căzut în valea Jepilor Mici, iar din cauza loviturilor nu s-a mai putut deplasa, iar un grup de tineri s-a rătăcit în zona „Albişoara crucii". Salvamontiştii au primit numeroase apeluri pentru a direcţiona pe loc zeci de alţi turişti rătăciţi, neechipaţi corespunzător care au ajuns pe traseele montane încă închise.
„În unele locuri, stratul de zăpadă se poate disloca foarte uşor. Sus, pe munte, vremea este schimbătoare. Sunt oameni care urcă pe munte îmbrăcaţi de oraş şi acolo constată că nu mai pot înainta de frig, de oboseală, unii sunt epuizaţi. Le recomandăm turiştilor să nu urce pe munte", a spus Gheorghe Haiduc, şeful Serviciului Salvamont Buşteni.
În minivacanţa din aceste zile, mii de turişti s-au îndreptat către staţiunile de pe Valea Prahovei.