Potrivit unor statistici realizate de către organizaţia Mondială a Sănătăţii, una din trei românce a fost sau este agresată fizic sau sexual. Studiul a mai arătat că cele mai multe victime ale abuzurilor în cadrul familiei sunt femeile din ţări africare precum Botswana, Malawi şi Republica Democrată Congo.
Una din trei femei din România este supusă agresiunilor fizice sau sexuale. Statisticile arată că doar în primele luni ale acestui an, la nivel naţional, au fost sesizate aproape zece mii de infracţiuni privind violenţa în familie. Războiul dintre soţi este, de cele mai multe ori, pierdut de femei.
Cele mai multe femei abuzate sexual sunt victime ale propriilor parteneri. Asta arată cel mai recent raport despre violenţa împotriva femeilor, publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, relatează realitaatea.net.
Datele de la OMS arată că 30 % dintre femeile de pe glob au fost atacate cel puţin o dată în viaţă de partenerul lor. Milioane de femei sunt supuse violenţei sexuale de către prieteni sau necunoscuţi. De asemenea, 38 % dintre femeile care sunt ucise la nivel mondial mor în urma unui atac venit din partea partenerilor, indiferent dacă vorbim despre soţi sau iubiţi. Mai mult, 42 % dintre femeile supuse violenţei fizice şi sexuale ajung în spital cu răni în urma actului de agresiune.
Cele mai multe femei supuse violenţelor fizice şi sexuale sunt ţări din Africa precum Botswana, Malawi şi Republica Democrată Congo. Aici, 36,6 % din totalul persoanelor de sex feminim au fost supuse violenţei.
Ţările cu nivelul cel mai scăzut al agresiunii din cadrul familiei sunt cele dezvoltate din Europa de Vest şi America de Nord: Canada, Finlanda, Franţa, Danemarca şi Regatul Unit, unde media femeilor supuse violenţelor este de 23,2 %.
OMS avertizează că atacurile asupra femeilor au devenit obişnuinţă la nivel mondial şi sfătuiesc guvernele să întărească legislaţia care acordă protecţie persoanelor de sex feminin.
Cercetătorii susţin că femeile agresate de parteneri prezintă risc ridicat de depresie. De asemenea, acestea sunt de două ori mai predispuse să devină dependente de droguri sau de alcool faţă de cele care nu au trecut prin episoade de violenţă.
În România, de cele mai multe ori violenţa domestică începe cu violenţa verbală, urmată de cea fizică, sexuală, iar uneori se ajunge chiar la crimă. Bărbaţii îşi lovesc partenerele în casă, fără martori. În cele mai multe cazuri, victimele agresiunilor în familie nu îşi reclamă agresorii, motivele fiind frica, dar şi lipsa măsurilor rapide, concrete şi severe de protecţie socială în astfel de cazuri. Pe de o parte, lipsa normelor clare prin care agresorii să fie pedepsiţi, pe de altă parte neimplicarea autorităţilor şi a Poliţiei în astfel de cazuri duc la situaţii în care agresorii scapă cu amenzi derizorii sau doar mustrări. Implicarea vecinilor sau a cunoştinţelor este minimă, datorată unei inerţii a atitudinii faţă de cei din jur şi faţă de societate în general: „mai bine să nu ne băgăm".
În lipsa unui ordin de restricţie emis de un judecător, care să permită Poliţiei să îl îndepăstreze pe agresor, femeia poate deveni oricând, din nou, victimă a violenţei domestice.
Mai mult, în România există foarte puţine adăposturi în care femeile victime ale violenţei domestice se pot refugia, cele mai multe fiind organizate de către asociaţiile de protecţie a victimelor violenţei domestice şi fiind în permanenţă ocupate până la refuz.
