• De astăzi, în Paris, sunt interzise trotinetele electrice de închiriat.
• Măsura a fost luată din cauza traficului haotic care a dus la numeroase accidente.
• Peste 15.000 de trotinete au fost scoase peste noapte de pe străzile Parisului.
Trotinetele electrice de închiriat sunt interzise la Paris chiar de astăzi, 1 septembrie. Este un proiect plănuit de către autoritățile locale de câteva luni, după ce traficul haotic a dus la numeroase accidente și a îngreunat viața pietonilor și a șoferilor deopotrivă.
Decizia a fost luată după un referendum local din luna aprilie, la care au participat doar 7,5% dintre parizieni (în jur de 130.000 de oameni). 90% dintre ei s-au pronunțat pentru interzicerea acestor mijloace de transport din capitala Franței.
Însăși primărița Parisului, Anne Hidalgo, a făcut campanie împotriva trotinetelor.
Parisul este prima capitală europeană care a luat o astfel de decizie.
„Trotinetele electrice erau folosite foarte haotic, așa că făceau 'meseria' de pieton în Paris și mai periculoasă decât înainte”, spune Ines, o tânără locuitoare a Parisului, pentru Europa Liberă.
În noaptea de joi, trotinetele au fost ridicate de pe străzi de către cele trei companii care le închiriau în Paris. Ele vor fi redistribuite în alte orașe în care operează companiile, inclusiv în unele suburbii ale capitalei.
Mai multe pe: europalibera.org
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană