Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Washington Post ancheta petrol rusesc pentagon
Categorie: Știri internaționale
  • O parte din produsele petroliere contractate de Departamentul american al Apărării prin intermediul unor furnizori din Grecia şi din Turcia ar putea fi de origine rusă, în ciuda sancţiunilor occidentale, relevă o investigaţie publicată de cotidianul The Washington Post (WP).
  • Jurnaliștii au identificat o rută care acoperă originea materiei prime prelucrate apoi la o rafinărie din Grecia. 

Investigația, publicată de The Washington Post marți, într-un material preluat și de News.ro, arată că produsele petroliere ruseşti interzise ar urma un traseu ocolitor către un furnizor militar american. Înainte de a se îndrepta spre Grecia, transportul face un ocol de sute de kilometri până la o instalaţie de depozitare a petrolului din Turcia, iar după mai multe schimbări de proprietate, combustibilul este vândut apoi unei rafinării greceşti care deserveşte armata americană.

Potrivit sursei citate, combustibilul rusesc este transportat din porturile ruseşti de la Marea Neagră - Novorossisk, Kavkaz, Taman, Tuapse - către Turcia prin strâmtoarea Bosfor. Când ajunge în Grecia, combustibilul deja nu mai este marcat ca fiind rusesc. Mai departe, acesta este rafinat şi amestecat într-o rezervă cumpărată în parte de armata americană.

După ce ţările occidentale au anunţat anul trecut interdicţii asupra petrolului rusesc, ca răspuns la invazia din Ucraina, rafinăria elenă, care  deserveşte armata americană, a acţionat rapid pentru a se adapt și, în câteva luni, le-a spus investitorilor că a încetat să mai accepte petrolul interzis şi că a găsit în schimb alte surse. Astfel, cel puţin pe hârtie, petrolul rusesc a fost eliminat ușor din lanțul de aprovizionare.

În fapt, susține ancheta The Washington Post, produsele petroliere care proveneau din Rusia ar fi continuat să ajungă la rafinăria Motor Oil Hellas din Marea Egee, Grecia.

Jurnaliștii au ajuns la această concluzie analizând datele privind transportul maritim şi tranzacţiile comerciale. Potrivit estimărilor WP, depozitul de la Dörtyol, Turcia, a primit pe mare 5,4 milioane de barili de păcură în ultimii doi ani, cantitate care, cu excepţia a 1,9 milioane de barili, a provenit din Rusia. De la intrarea în vigoare a sancţiunilor Uniunii Europene, în februarie, au fost livrate 2,7 milioane de barili de petrol rusesc către Dörtyol. În aceeaşi perioadă, 4,2 milioane de barili de păcură au fost transportate de la terminal către Motor Oil Hellas. Aceste transporturi reprezintă cel puţin 56% din toată păcura pe care rafinăria grecească a primit-o pe mare.

Citiți și: SONDAJ INSCOP. SPANIA, ITALIA ȘI GERMANIA SUNT ȚĂRILE FAȚĂ DE CARE ROMÂNII AU CEA MAI MARE SIMPATIE. CARE SUNT SENTIMENTELE FAȚĂ DE UCRAINA ȘI RUSIA

The Washington Post nu a putut preciza proporţia exactă a cantităţii de păcură de origine rusă prezentă în produsele achiziţionate de Pentagon. Pentru rafinarea acestor produse sunt folosite mai multe ingrediente care nu pot fi toate urmărite în timpul producţiei, arată publicaţia. Se ştie însă că, din martie 2022, când Statele Unite au impus sancţiuni privind interzicerea petrolului rusesc, Pentagonul a încheiat noi contracte cu Motor Oil Hellas în valoare de aproape un miliard de dolari. Între timp, aproximativ 69% din transporturile trimise către Dortoyl au fost de origine rusă, a raportat Post, citând datele Project on Government Oversight.

Pentagonul a declarat pentru WP că nu ştia despre originea rusă a produselor petroliere, deoarece responsabilitatea pentru respectarea sancţiunilor revine contractorilor, în special companiei Motor Oil Hellas. iar rafinăria a declarat că societatea "nu cumpără, procesează sau comercializează petrol sau produse ruseşti" şi că "toate importurile sale sunt certificate ca fiind de origine nesancţionată", mai notează News.ro.

Citiți AICI mai multe detalii despre această investigație.

Foto: The Washington Post via News.ro

Back To Top