• Statele Unite și Marea Britanie au lansat atacuri aeriene și maritime împotriva țintelor militare Houthi din Yemen, ca răspuns la loviturile mișcării asupra navelor din Marea Roșie, transmite Reuters.
• Aceste atacuri reprezintă o dramatică extindere a războiului dintre Israel și Hamas din Fâșia Gaza.
• Rusia a anunțat că a solicitat o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre loviturile occidentale.
Armata SUA a publicat imagini cu avioanele de luptă care au decolat de pe portavionul USS Eisenhower pentru a efectua lovituri în Yemen.
Loviturile efectuate peste noapte de Marea Britanie și Statele Unite împotriva unor obiective militare Houthi din Yemen au fost un act de autoapărare, a declarat vineri ministrul britanic al Forțelor Armate, James Heappey, la Times Radio. „Acțiunea noastră și a americanilor de noaptea trecută a fost una de autoapărare pentru a ne proteja împotriva unor noi atacuri asupra navelor noastre de război, în timp ce acestea își desfășoară activitatea legală și justificată", a declarat Heappey.
În timp ce martori din Yemen confirmau explozii în toată țara, președintele Joe Biden a avertizat, într-o declarație făcută joi noapte, că nu va ezita să ia măsuri suplimentare dacă va fi necesar.
„Aceste lovituri țintite sunt un mesaj clar că Statele Unite și partenerii noștri nu vor tolera atacuri asupra forțelor noastre și nu vor permite actorilor ostili să pună în pericol libertatea de navigație", a declarat Biden.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, care se află în spital din cauza unor complicații chirurgicale, a transmis printr-un comunicat că loviturile au vizat capacitățile Houthi, inclusiv drone, rachete balistice și de croazieră, radare de coastă și sisteme de supraveghere aeriană.
Statele Unite au afirmat că Australia, Bahrein, Canada și Olanda au susținut operațiunea și au încercat să prezinte loviturile ca parte a unui efort internațional de restabilire a liberei circulații comerciale pe această rută-cheie dintre Europa și Asia, care gestionează aproximativ 15% din traficul maritim mondial.
Dar loviturile, primele pe teritoriul yemenit din 2016, au fost, de asemenea, o demonstrație clară a dorinței SUA de a ține în frâu consecințele războiului dintre Israel și Hamas în Orientul Mijlociu.
Statele Unite au acuzat, de asemenea, Iranul că este implicat din punct de vedere operațional în atacurile Houthi din Marea Roșie, furnizând capacitățile militare și informațiile necesare pentru a le efectua. „Credem că au fost cu siguranță implicați în fiecare fază a acestei operațiuni", a declarat un oficial american de rang înalt.
Ministerul britanic al Apărării a precizat într-un comunicat că „primele indicii arată că abilitatea forțelor Houthi de a amenința transportul maritim comercial a primit o lovitură".
Loviturile americane și britanice au fost efectuate cu avioane, nave și submarine. Un alt oficial american a declarat că au fost vizate mai mult de o duzină de locații și că loviturile au fost menite să slăbească capacitățile militare ale Houthi, și că acestea nu au fost doar simbolice. „Am vizat capacități foarte specifice în locații foarte concrete, cu muniții de precizie", a declarat un oficial militar american.
Reacțiile altor țări
Rusia a anunțat că a solicitat o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre loviturile occidentale.
Grupul armat libanez Hezbollah a condamnat vineri printr-un comunicat atacul SUA-Marea Britanie asupra Yemenului. Grupul aliniat cu interesele Iranului a adăugat că „agresiunea americană confirmă încă o dată că SUA este un partener absolut în tragediile și masacrele comise de inamicul sionist în Gaza și regiune”.
Iranul, care susține forțele Houthi, a condamnat ferm loviturile americano-britanice. „Aceste atacuri sunt o încălcare clară a suveranității și integrității teritoriale a Yemenului și a legilor internaționale”, a spus Nasser Kannani, purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran.
Un purtător de cuvânt al trupelor Houthi a declarat că nu există nicio justificare pentru aceste atacuri și că grupul va continua să vizeze navele care se îndreaptă spre Israel.
Houthi spun că atacurile lor asupra rutelor maritime din Marea Roșie sunt o manifestare de sprijin pentru palestinieni și Hamas, grupul islamist care controlează Gaza.
Un oficial Houthi a confirmat „raidurile" din capitala Sanaa, din orașele Saada și Dhamar, dar și din guvernoratul Hodeidah, calificându-le drept „agresiune americano-sionist-britanică". Un alt înalt oficial Houthi a spus că loviturile au fost un atac „barbar”.
Potrivit unor localnici care au vorbit cu Reuters raidurile au vizat o bază militară adiacentă aeroportului din Sanaa, o unitate din apropierea aeroportului din Taiz, o bază navală Houthi din Hodeidah și obiective militare din guvernoratul Hajjah.
Pericolul de escaladare a conflictului în regiune este enorm: Houthi au promis să riposteze la orice atac, iar riscul ca Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite să fie și ele atrase în confruntare se mărește, titrează hotnews.ro.
Efecte economice ale acțiunilor Houthi
Houthi, care controlează cea mai mare parte a Yemenului, au sfidat apelurile ONU și alte îndemnuri internaționale de a înceta atacurile lor cu rachete și drone asupra rutelor de navigație din Marea Roșie și avertismentele din partea Statelor Unite privind consecințele în cazul în care nu vor face acest lucru.
CITEȘTE ȘI: FABRICA GERMANĂ A TESLA VA SUSPENDA PRODUCȚIA DIN CAUZA UNOR PIESE LIPSĂ
Atacurile Houthi au perturbat comerțul internațional, forțând sectorul de transport maritim internațional să folosească ruta lungă ce ocolește Africa de Sud pentru a evita să fie lovit. Creșterea costurilor de livrare alimentează temerile că ar putea declanșa un nou puseu de inflație la nivel mondial.
Cotațiile petrolului pe piața internațională au crescut cu aproximativ 2% după lovituri. „Cred că în acest stadiu este prea devreme pentru a spune ce fel de impact vor avea. Deocamdată, piețele adoptă o abordare de așteptare, de aceea nu vedem o reacție prea mare", a declarat Khoon Goh, șeful departamentului de cercetare pentru Asia al ANZ din Singapore. „Dacă vom asista la o escaladare masivă a situației... atunci fuga tradițională spre active mai sigure va aduce beneficii pentru obligațiunile SUA și monedele de refugiu precum yenul și francul elvețian", a adăugat el.
Atacurile Houthi din Marea Roșie au crescut cu 500% în perioada noiembrie - decembrie. Amenințarea a devenit atât de mare încât marile companii maritime au încetat să mai navigheze în regiune, iar costurile asigurărilor au crescut de 10 ori de la începutul lunii decembrie, scrie BBC. Marile companii de transport, inclusiv Mediterranean Shipping Company, Maersk, Hapag-Lloyd și compania petrolieră BP, au anunțat că deviază rutele navelor de la Marea Roșie.
Teama este că prețurile combustibililor vor crește, iar lanțurile de aprovizionare vor fi deteriorate. Aceasta, în condițiile în care aproape 15% din comerțul maritim global trece prin Marea Roșie, care este legată de Mediterana prin canalul Suez și este cea mai scurtă rută de transport maritim între Europa și Asia.
Washingtonul a acuzat Iranul că este „profund implicat” în planificarea operațiunilor împotriva navelor comerciale din Marea Roșie.
Cine sunt rebelii Houthi, cine îi susține și de ce atacă navele din Marea Roșie
La sfârșitul anilor 1990, familia Houthi din nordul Yemenului a înființat o mișcare de „reviriment” religios pentru secta șiită „Zaydi”. Adepții acestuia, numiți zaydiți, trăiesc cu precădere în Yemen, unde formează aproximativ 45% din totalul populației. Zaydiții nu recunosc decât primii cinci imami, până la imamul Zayd ibn Ali, care a murit în 740 e.n. în centrul Irakului.

Zaydiți au condus în trecut Yemenul, însă de-a lungul anilor centrul lor de putere din nordul țării a devenit marginalizat, confruntându-se cu mari probleme economice.
Pe măsură ce fricțiunile dintre noua mișcare Houthi și guvernul de la Sana'a, capitala Yemenului, au crescut, cele două părți au ajuns să poarte o serie de războaie de gherilă și un scurt conflict la graniță cu Arabia Saudită, marea putere sunnită din regiune.
Tensiunile au izbucnit într-un război civil în 2014, când capitala Sana'a a fost capturată de rebelii Houthi. Îngrijorată de influența tot mai mare a șiiților la granița sa, Arabia Saudită a intervenit în martie 2015 în fruntea unei coaliții sprijinite de Occident pentru a susține guvernul yemenit favorabil Riadului.
Cu toate acestea, rebelii Houthi au reușit să preia controlul asupra majorității nordului Yemenului, precum și a unor orașe importante, în timp ce guvernul sprijinit de coaliția internațională și-a stabilit sediul la Aden, cel mai mare oraș și port din sudul țării.
ONU estima în noiembrie 2021 că peste 377.000 de civili au fost uciși în timpul războiului civil în condițiile în care acesta a provocat mai multe episoade de foamete în Yemen.
Însă țara s-a bucurat de peste un an de calm relativ după ce ONU a reușit să medieze un armistițiu fragil. Arabia Saudită a purtat și ea negocieri cu rebelii Houthi pentru a ieși din război.
Rebelii Houthi fac parte din așa-zisă „Axă a Rezistenței” susținută de Iran, cea mai mare putere șiită din Orientul Mijlociu. La fel ca Iranul, aceștia și-au exprimat sprijinul pentru palestinieni imediat după atacul surpriză al Hamas împotriva Israelului care a șocat comunitatea internațională pe 7 octombrie.
Rebelii au demonstrat în timpul războiului civil din Yemen că pot folosi cu succes drone și rachete, lansând atacuri asupra unor instalații petroliere și de infrastructură din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Coaliția condusă de saudiți care susține guvernul yemenit acuză Iranul că oferă arme, instruire și finanțare rebelilor. Ei neagă însă acest lucru, afirmând că își dezvoltă pe cont propriu armele pe care le folosesc. În cazul unor rachete de croazieră cu rază lungă, astfel de afirmații frizează ridicolul, relatează hotnews.ro.
Atacurile Houthi asupra nevalor din Marea Roșie au fost declanșate după începerea războiului Israel-Hamas, în 7 octombrie, arată BBC.
Houthi și-au declarat sprijinul pentru Hamas și au anunțat că vor viza orice navă care călătorește spre Israel. Nu este clar însă dacă toate navele atacate se îndreptau de fapt spre Israel.
Yahya Saree, purtătorul de cuvânt al grupării, a declarat într-un anunț televizat că mișcarea Houthi a lansat „un număr mare” de rachete balistice și drone spre Israel, în 31 octombrie, și că alte astfel de atacuri vor urma pentru „a ajuta palestinienii să obțină victoria”.
În noiembrie, Houthi au confiscat ceea ce au susținut că este o navă comercială israeliană. De atunci, au atacat mai multe vase comerciale, cu drone și cu rachete balistice.
Saree susținea că Israelul este responsabil pentru instabilitatea din Orientul Mijlociu și că un „cerc al conflictului” din regiune este extins de „crimele continue” ale statului israelian.
El amenința că rebelii Houthi vor continua să lanseze atacuri până când „agresiunea israeliană se va opri”. Strigătul de luptă folosit de Houthi este „moarte Americii, moarte Israelului, blestem asupra evreilor și victorie pentru islam”.
Mai multe pe hotnwews.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană