- Israelul a continuat luni atacurile asupra Iranului pentru a patra noapte la rând, iar Teheranul a ripostat cu noi lansări de rachete.
Atacurile lansate din Israel au vizat, azi-nopate, baze de rachete sol-sol, după ce au bombardat capitala Iranului, oraşul sfânt Mashhad, şi instalaţii militare din vest, scrie presa internațională citată de News.ro. Loviturile anterioare au provocat cel puţin 224 de morţi şi peste o mie de răniţi începând de vineri, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii. De asemenea, duminică, Teheranul a anunțat moartea şefului serviciilor secrete ale Gărzilor Revoluţiei, după ce vineri au murit cei doi cei mai înalţi oficiali ai ţării şi nouă oameni de ştiinţă din programul nuclear. Zeci de ţinte au fost vizate în capitală, în special obiective legate de programul nuclear şi două depozite de combustibil.
Israelul a anunţat luni dimineaţa că loveşte baze de rachete sol-sol în centrul Iranului. „Acţionăm împotriva acestei ameninţări din spaţiul nostru aerian şi din spaţiul aerian iranian”, a scris pe X un purtător de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Nadav Shoshani.
Guvernul iranian a anunţat că moscheile, staţiile de metrou şi şcolile vor fi folosite ca adăposturi antiaeriene.
Cele mai multe magazine au rămas închise duminică, iar drumurile de ieşire din Teheran erau pline de coloane lungi de maşini.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a afirmat, de asemenea, că o femeie a fost ucisă în vestul Siriei după căderea unei drone, probabil iraniene.
Și în Israel, sirenele au sunat de mai multe ori duminică, iar populaţia a fost îndemnată să se adăpostească în adăposturi.
Afirmând că Iranul se apropie de „punctul fără întoarcere” către bomba atomică, Israelul a lansat vineri o campanie aeriană masivă împotriva Republicii Islamice, vizând sute de obiective militare şi nucleare.
După decenii de război prin intermediari şi operaţiuni punctuale, este pentru prima dată când cele două ţări inamice se confruntă militar cu o asemenea intensitate, subliniază News.ro.
Tehranul este suspectat de Occident şi de Israel că ar dori să se doteze cu arme atomice. Iranul, care neagă şi îşi apără dreptul de a dezvolta un program nuclear civil, a promis duminică un „răspuns devastator” la atacurile israeliene şi a afirmat că Israelul nu va mai fi „locuibil” în curând. Premierul israelian, Beniamin Netanyahu, a declarat, în schimb, pentru postul american Fox News că Israelul a „distrus principala instalaţie” a sitului de îmbogăţire a uraniului din Natanz, în centrul Iranului. El a sugerat că atacurile asupra Iranului ar putea duce la o schimbare la conducerea ţări, „deoarece regimul iranian este foarte slab”.
Citiți și: Atacurile lansate de Israel au vizat sediul Ministerului Apărării din Teheran. Loviturile Iranului au ucis șapte persoane, inclusiv un copil
Foto: India Today
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană