Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

aeroport munchen inchis drone
Categorie: Știri internaționale
  • Cele două piste ale aeroportului din München au fost închise vineri seara după ce în zonă au fost observate drone.
  • Măsura este a doua de acest fel luată în decurs de 24 de ore.

Un purtător de cuvânt al poliţiei aeroportuare a declarat că ambele piste ale aeroportului din München au fost închise, iar căpitanul unui avion cu destinaţia Londra, al cărui zbor a fost anulat, a informat pasagerii că pistele au fost închise „din cauza apariţiei unor drone în apropierea pistelor de decolare şi aterizare” şi că elicopterele poliţiei se află în aer, scrie presa internațională citată de News.ro.

„Controlul traficului aerian german a restricţionat operaţiunile de zbor la Aeroportul din München ca măsură de precauţie din cauza semnalării unor drone neconfirmate şi le-a suspendat până la noi dispoziţii”, se arată într-o declaraţie publicată pe site-ul aeroportului.

Site-ul aeroportului a arătat că cel puţin 10 zboruri cu sosire prevăzută au fost deviate începând cu ora 20:35, ora locală (21:35 ora României).

Citiți și: Haos pe aeroportul din Munchen, după apariția unor drone

Un incident similar a fost raportat și în noaptea de joi spre vineri. De asemenea, ieri, cu câteva ore înaintea problemelor de la Munchen, o dronă a fost, de asemenea, observată în apropierea unor instalaţii militare la Erding, la nord-est de capitala Bavariei.

Kremlinul a negat orice implicare în incidentele de acest fel, raportate în ultima perioadă.

Back To Top