• Autoritățile israeliene au anunțat că, începând cu 1 ianuarie, vor revoca licențele a 37 de ONG-uri internaționale active în Gaza și Cisiordania, urmând ca operațiunile acestora să se încheie în termen de 60 de zile.
• Printre organizațiile vizate se află ActionAid, Medecins Sans Frontieeres (MSF), Norwegian Refugee Council și International Rescue Committee.
Ministerul israelian al Afacerilor Externe susține că ONG-urile nu au furnizat informații „complete și verificabile” despre personalul lor, cerință introdusă printr-un nou cadru de reglementare menit, potrivit Israelului, să prevină infiltrarea unor membri ai grupărilor teroriste în structurile umanitare.
„Organizaţiile care nu au respectat standardele necesare în materie de securitate şi transparenţă vor avea licenţa suspendată”, a declarat într-un comunicat Ministerul israelian al Diasporei şi al Luptei împotriva antisemitismului.
„Principala deficienţă identificată este refuzul de a furniza informaţii complete şi verificabile cu privire la angajaţii lor, o cerinţă esenţială menită să împiedice infiltrarea operatorilor terorişti în structurile umanitare”, a precizat ministerul. „Mesajul este clar: asistenţa umanitară este binevenită, dar exploatarea cadrelor umanitare în scopuri teroriste nu este”, a subliniat ministrul Amichai Chikli în comunicat citat de News.ro.
ONG-urile spun însă că furnizarea unor astfel de date ar pune în pericol viața angajaților lor, în special a celor locali.
Măsura a fost condamnată de miniștrii de externe din Marea Britanie, Franța, Canada, Japonia și alte șapte state, care au avertizat că restricționarea activității ONG-urilor va afecta grav accesul la servicii esențiale în Gaza, relatează Digi24.
Organizațiile umanitare subliniază că ele asigură cea mai mare parte a spitalelor de campanie, centrelor medicale, serviciilor de apă și adăposturilor de urgență din Gaza. MSF a avertizat că deregistrarea ar duce la oprirea sprijinului pentru unul din cinci paturi de spital și pentru o treime dintre nașteri din teritoriu.
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a calificat miercuri drept „intolerabilă” decizia Israelului de a suspenda licenţa mai multor ONG-uri internaţionale, necesară pentru a putea opera în Fâşia Gaza, transmite AFP.
În plus, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului a îndemnat toate statele, „în special pe cele cu influenţă”, să ia măsuri urgente şi să insiste pe lângă Israel pentru a permite „imediat” intrarea „fără obstacole” a ajutoarelor în Fâşia Gaza. „Le reamintesc autorităţilor israeliene obligaţia lor, conform dreptului internaţional umanitar, de a asigura proviziile esenţiale pentru viaţa de zi cu zi în Gaza, inclusiv permisele şi facilitarea ajutorului umanitar”, a subliniat Volker Turk.
CITEȘTE ȘI: Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, susţine intervenţia Statelor Unite în Venezuela
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană