- Scris de Ioana POPA
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, susține, într-o postare pe Twitter, că la Moscova ar fi fost duși la secție copii care au participat, alături de părinți, la protestele împotriva războiului din Ucraina.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Uniunea Europeană discută excluderea a şapte bănci ruseşti, printre care se numără VTB Bank PJSC şi Bank Rossiya, de la sistemul SWIFT. Lista băncilor care ar fi vizate de sancțiunile discutate de UE a fost publicată de Bloomberg, care a consultat un document preliminar.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat duminică alarmat de decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a pune în alertă "forţele de descurajare" ale armatei ruse, care pot include şi o componentă nucleară, transmite DPA, citată de Agerpres.
În mediul on-line circulă imagini care ar putea explica furtul unui tanc rusesc, undeva în sudul Ucrainei.