Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Fostul primar al comunei Șotrile, Bogdan Davidescu, a luat parte, la finalul lunii februarie, la o activitate organizată la grădinița din satul Vistieru. Deși este condamnat penal pentru pornografie infantilă, acesta a fost invitat să le citească povești copiilor.

Fostul primar a primit o condamnare definitive, pentru infracțiunea amintită, și cu toate acestea s-a numărat, alături de părinți și actualul primar al comunei, printre invitații educatoarei care a organizat activitatea derulată la finalul lunii februarie, scrie libertatea.ro.

Trebuie precizat, însă, că instanța, prin aceeași hotărâre prin care îl condamna pe Davidescu pentru pornografie infantilă, îl și obliga pe acesta să presteze 70 de zile de muncă în folosul comunității "în cadrul Primăriei Şotrile, şi/sau Grădiniţa/Şcoala din Şotrile".

Potrivit Libertatea, chiar educatoarea a postat pe Facebook fotografii de la evenimentul petrecut la grădinița din Vistieru. “Păi, nu s-a întâmplat nimic, ce vi se pare așa? Am citit niște povești la câțiva copii”, a declarat Bogdan Davidescu, pentru Libertatea.

În aceeași măsură, este neclar cum de o astfel de activitate a avut loc, la momentul respectiv, în grădiniță. Potrivit ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 3.235/93/4.02.2021, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, “accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unității de învățământ (părinți, alți însoțitori etc.) va fi interzis, în afara cazurilor excepționale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unității de învățământ. Părinții/Însoțitorii copiilor cu cerințe educaționale speciale și dizabilități au acces în unitatea de învățământ, cu respectarea normelor de protecție sanitară necesare”. Prin urmare, nici fostul primar condamnat, nici actualul edil și nici părinții nu aveau ce să caute, în calitate de invitați, la o activitate cu copiii, în incinta grădiniței.

În luna septembrie, Bogdan Davidescu a câștigat alegerile pentru Primăria Șotrile, însă mandatul său nu a fost validat din cauza condamnării pe care o are.

Foto: libertatea.ro

Back To Top