Prezent la Actualitatea LIVE, noul director al Spitalului de Pediatrie Ploiești, dr. Anca Miu, a declarat că primul său obiectiv este achiziționarea unei ambulanțe.
„Tot timpul este nevoie de ceva nou, pentru că tot timpul evoluăm. Având un excedent bugetar decent, ne permitem să cumpărăm aparatura necesară și vrem să fim la superlativ. Comunicăm cu medicii din clinicile universitare, cei care au acces la tehnologii superioare, și ne dorim să fim ca ei. Dar ceea ce ne trebuie cu celeritate este o ambulanță, ne este necesară ca apa. Avem copii de transportat la diverse analize și nu putem să încărcăm ambulanța de stat,care este, în această perioadă, foarte aglomerată cu solicitările pacienților cu COVID”, a declarat dr. Anca Miu.
Urmăriți întreaga emisiune