Poliția Prahova a anunțat, luni seară, că un al doilea bărbat a fost reținut, în cazul scandalului izbucnit acum două zile, în zona Parcului Municipal Vest (VEZI DETALII).
Acesta este bănuit că, împreună cu primul bărbat reținut în dosar, ar fi agresat două persoane, în urma unui conflict în trafic. Duminică seară, doi bărbați ar fi fost loviți în zona capului de agresori, cu pumnii și un obiect contondent. Ulterior, unul dintre agresori ar fi tras asupra lor cu un pistol tip airsoft cu bile de plastic, nesupus autorizării, provocându-le victimelor leziuni în zona spatelui şi membrelor superioare. Persoanele vătămate au fost transportate la o unitate medicală pentru a acordarea de îngrijiri de specialitate.
În cauză se efectuează cercetări într-un dosar penal pentru lovire sau alte violențe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Foto ilustrație