Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Andrei Tiberiu, asistent medical în cadrul Blocului Operator de la Spitalul de Pediatrie Ploiești, a fost ani rând ocrotitorul micuților pacienți care aveau nevoie de intervenții chirugicale. Acum, el însuși a ajuns pe patul de spital, în urma unui accident vascular cerebral, și are nevoie de ajutorul semenilor.

Andrei Tiberiu este ploieștean, are 47 de ani, este căsătorit și are o fiică elevă în clasa a XI-a. În același timp, este singurul sprijin al părinților săi care locuiesc în Valea Călugărească. De mai vine de 20 de ani lucrează în sistemul medical, dar acum a ajuns chiar el pacient. În prezent este internat la Spitalul Județean de urgență Ploiești, în urma unui accident vascular cerebral suferit săptămâna trecută, și are mare nevoie de sânge.

Oricine poate dona, indiferent de grupa sanguină, precizând în momentul recoltării că donează pentru Andrei Tiberiu, internat la Spitalul  Județean de Urgență Ploiești.

Apropiații săi au lansat un apel și pe rețelele de socializare, în încercarea disperată de a găsi cât mai mulți donatori pentru prietenul lor: “Asistentul medical ANDREI TIBERIU, de la BLOCUL OPERATOR DIN SPITALUL DE PEDIATRIE PLOIESTI, are mare nevoie de sange. El,  salvatorul multor copilasi, este cel care acum are nevoie de noi. Cine doreste sa doneze sange, poate merge la Centru de transfuzii sangvine, iar acolo trebuie specificat:  «PENTRU ANDREI TIBERIU», HAIDETI SA NE MOBILIZAM PT ACEST SUFLET. PANA ACUM, NOI AM AVUT NEVOIE DE EL, ACUM....ARE EL NEVOIE DE NOI....si un Share ajuta.”

 Update - Andrei Tiberiu, asistentul de la Pediatrie pentru care prietenii lansaseră un apel către donatorii de sânge, s-a stins din viață

Foto ilustrație

Back To Top