Municipalitatea ploieșteană a publicat detaliile cu privire la condițiile în care poate fi solicitat, în acest sezon, ajutorul de încălzire. Dosarul stufos și declarațiile care trebuie completate nu sunt singura problemă. Cei care vor să beneficieze de acest sprijin trebuie să-l solicite cel târziu vineri, pe 15 octombrie. Adică mâine! Ulterior, municipaltatea a revenit asupra acestui aspect.
UPDATE
Termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul de încălzire, prelungit până pe 20 noiembrie
Știrea inițială:
Anunțul municipalității a fost publicat miercuri seară, în condițiile în care termenul limită pentru depunerea cererilor, însoțite de documente justificative, expiră mâine.
Municipalitatea precizează totuși că solicitările pot fi transmise și on-line.
Formularele au fost publicate AICI.
“Primăria Municipiului Ploiești informează comunitatea locală că, până în data de 15 octombrie 2021, cetățenii pot depune documentele necesare acordării ajutorului lunar pentru căldură pentru sezonul rece actual. Legea 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie se va aplica din 1 noiembrie a.c. Prin HG 1.073/2021, publicată în Monitorul Oficial, autoritățile stabilesc procedura și modelul actelor necesare obținerii ajutorului pentru încălzire după noile reguli”, a informat administrația locală.
Venituri pentru care se acordă sprijinul
|
BUGETUL DE STAT - ENERGIE TERMICĂ |
||
|
Venit net pe membru de familie - Lei- |
Compensare lunară % Familii |
Compensare lunară % Persoane singure |
|
0 - 200 |
100% |
100% |
|
200,1 - 320 |
90% |
90% |
|
320,1 - 440 |
80% |
80% |
|
440,1 - 560 |
70% |
70% |
|
560,1 - 680 |
60% |
60% |
|
680,1 - 920 |
50% |
50% |
|
920,1 - 1040 |
40% |
40% |
|
1040,1 - 1160 |
30% |
30% |
|
1160,1 - 1280 |
20% |
20% |
|
1280,1 - 1386 |
10% |
10% |
|
1386,1 - 2053 |
- |
10% |
|
BUGETUL DE STAT - GAZE NATURALE |
|||
|
Venit net pe membru de familie - Lei- |
Suma netă acordată lunar de la bugetul de stat (BS) Familii - Lei- |
Suma netă acordată lunar de la bugetul de stat (BS) Persoane singure - Lei- |
% din valoarea de referință* |
|
0 - 200 |
250 |
250 |
100% |
|
200,1 - 320 |
225 |
225 |
90% |
|
320,1 - 440 |
200 |
200 |
80% |
|
440,1 - 560 |
175 |
175 |
70% |
|
560,1 - 680 |
150 |
150 |
60% |
|
680,1 - 920 |
125 |
125 |
50% |
|
920,1 - 1040 |
100 |
100 |
40% |
|
1040,1 - 1160 |
75 |
75 |
30% |
|
1160,1 - 1280 |
50 |
50 |
20% |
|
1280,1 - 1386 |
25 |
25 |
10% |
|
1386,1 - 2053 |
- |
25 |
10% |
|
BUGETUL DE STAT - ENERGIE ELECTRICĂ |
|||
|
Venit net pe membru de familie - Lei- |
Suma netă acordată lunar de la bugetul de stat (BS) Familii -lei- |
Suma netă acordată lunar de la bugetul de stat (BS) Persoane singure -lei- |
% din valoarea de referință* |
|
0 - 200 |
500 |
500 |
100% |
|
200,1 - 320 |
450 |
450 |
90% |
|
320,1 - 440 |
400 |
400 |
80% |
|
440,1 - 560 |
350 |
350 |
70% |
|
560,1 - 680 |
300 |
300 |
60% |
|
680,1 - 920 |
250 |
250 |
50% |
|
920,1 - 1040 |
200 |
200 |
40% |
|
1040,1 - 1160 |
150 |
150 |
30% |
|
1160,1 - 1280 |
100 |
100 |
20% |
|
1280,1 - 1386 |
50 |
50 |
10% |
|
1386,1 - 2053 |
- |
50 |
10%
|
|
BUGETUL DE STAT - LEMNE, CĂRBUNI, COMBUSTIBILI |
|||
|
Venit net pe membru de familie - Lei- |
Suma netă acordată lunar de la bugetul de stat (BS) Familii - Lei- |
Suma netă acordată lunar de la bugetul de stat (BS) Persoane singure - Lei- |
% din valoarea de referință* |
|
0 - 200 |
320 |
320 |
100% |
|
200,1 - 320 |
288 |
288 |
90% |
|
320,1 - 440 |
256 |
256 |
80% |
|
440,1 - 560 |
224 |
224 |
70% |
|
560,1 - 680 |
192 |
192 |
60% |
|
680,1 - 920 |
160 |
160 |
50% |
|
920,1 - 1040 |
128 |
128 |
40% |
|
1040,1 - 1160 |
96 |
96 |
30% |
|
1160,1 - 1280 |
64 |
64 |
20% |
|
1280,1 - 1386 |
32 |
32 |
10% |
|
1386,1 - 2053 |
- |
32 |
10% |
Modul de calculare a venitului în funcție de care se acordă ajutorul de încălzire
La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia:
- alocaţiei pentru susţinerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- alocaţiei de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- bugetului personal complementar lunar şi a prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) şi, respectiv, alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- burselor şcolare, a drepturilor acordate în baza art. 51 alin. (2) şi art. 85 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- stimulentului educaţional oferit, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
- sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială ”Bani de liceu”, cu modificările şi completările ulterioare;
- veniturilor obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situaţii excepţionale.
Lista bunurilor care te lasă fără subvenție
clădiri sau spații locative, altele decât locuința de domiciliu si anexele gospodărești;
terenuri de împrejmuire a locuinței şi curtea aferentă si alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp in zona urbana si 2.000 mp in zona rurala;
autoturism si/sau motocicleta cu o vechime mai mica de 10 ani;
doua sau mai multe autoturisme si/sau motociclete cu o vechime mai mare de 10 ani;
autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fara remorci, rulote, autobuze, microbuze
șalupe, bărci cu motor, scutere de apa, iahturi;
utilaje agricole: tractor, combina autopropulsata;
utilaje de prelucrare agricola: presa de ulei, moara de cereale;
utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje acționate hidraulic, mecanic sau electric.
NOTĂ: La stabilirea dreptului de ajutor de încălzire se iau în calcul (se însumează) toate bunurile deținute.
În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, aceasta nu beneficiază de ajutorul de încălzire.
De ajutorul de încălzire beneficiază toate persoanele singure sau familiile cu venituri reduse, care îndeplinesc condițiile de acordare conform Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Documente de anexat cererii
- acte de identitate: buletine, carte de identitate, certificate de naștere;
- documente privind veniturile: cupon de pensie, indemnizație de handicap, adeverință de salariu net, inclusiv tichetele de masă sau norma de hrană, indemnizație de șomaj, cupon de indemnizație creștere copil, cupon de alocație de plasament;
- factura de la furnizorul de gaze naturale si energie electrică;
- acte doveditoare privind locuința: contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, contract de donație cu clauză de habitație viageră, contract de comodat;
- hotărâre de divorț (unde este cazul);
- certificatul de deces în condițiile în care proprietarul sau titularul contractului de utilități (gaze naturale, energie electrică sau energie termică) a decedat;
- adeverință eliberată de asociația de locatari din care să rezulte numărul de persoane și numărul de camere.
Cum se completează formularul pentru ajutorul de încălzire?
- cererile (formularul de ajutor de încălzire cât și cererea pentru stimulent) sunt declarații pe propria răspundere;
- ele se pot depune on-line pe e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., individual (la sediul Serviciului Ajutoare de Încălzire, Programe și Incluziune Socială din Str. Văleni nr. 32 - spate SGU) sau prin asociațiile de proprietari / locatari.
- este obligatoriu ca ele să fie completate corect la toate rubricile din cerere;
- trebuie completat corect numele și prenumele persoanei și a celorlalți membrii, codul numeric personal (CNP) potrivit actului de identitate, adresa din actul de identitate identică cu adresa locuinței pentru care se solicită acordarea ajutorului de încălzire (pag.1 - pag. 3);
SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE:
Suplimentul pentru energie se acordă lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței, precum și familiilor sau persoanelor singure care nu au stabilit dreptul la ajutorul de încălzire, dar care se încadrează în limitele de venituri prevăzute în lege.
Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate în locuință. În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei lunar, pe tot parcursul anului.
Suplimentul pentru energie se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere și se poate solicita fie împreună cu ajutorul de încălzire, fie separat, pe parcursul anului.
Cuantumul suplimentului pentru energie se stabilește cumulat pentru toate sursele de energie utilizate, potrivit următorului exemplu:
O familie cu 5 membri și venituri de 199 lei/persoană care utilizează pentru încălzire energie termică în sistem centralizat, pentru iluminat și aparate electrocasnice utilizează energie electrică și pentru prepararea hranei utilizează gazele naturale.
Această familie va beneficia de:
a) ajutor pentru încălzire cu energie termică
b) supliment pentru energie termică
c) supliment pentru gaze naturale
d) supliment pentru energie electrică.
Unde se depun dosarele pentru ajutorul de încălzire?
Formularele de cerere si declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului lunar de încălzire a locuinței, aferent sezonului rece 2021 – 2022, se pot depune până în data de 15 octombrie 2021, după cum urmează:
La sediul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești din Piața Eroilor nr. 1 A (intrarea dinspre catedrală);
La sediul Serviciului Ajutoare Încălzire, Programe si Incluziune Sociala din Str. Văleni nr. 32 (în spatele sediului S.C. S.G.U. Ploiești).
Programul pentru depunerea documentelor amintite este următorul:
- Joi, 14 octombrie 2021 – între orele 11.00-19.30;
- Vineri, 15 octombrie 2021 – între orele 08.30 – 19.30.
Totodată, având în vedere contextul pandemiei cu COVID-19, ploieștenii pot să transmit documentele necesare acordării ajutorului de încălzire a locuinței și prin poșta electronica (e-mail) la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până în data de 15 octombrie 2021, ora 23.59.