Cel puțin două autoturisme au fost avariate grav în urma unui accident produs luni dimineață, în jurul orei 9.00, în una dintre cele mai cunoscute intersecții din Ploiești.
Accidentul a avut loc în zona Cioceanu.
VEZI ȘI: Accident grav la ieșirea din Ploiești, în apropiere de Spitalul Județean
Din informațiile primite de la martori la eveniment, impactul a fost destul de puternic, două mașini fiind serios avariate.
În zonă a ajuns și un echipaj de la Ambulanță.
Traficul este îngreunat.
Update. Martori la accident au relatat că evenimentul s-ar fi produs pe fondul nerespectării culorii roșii a semaforului.
Update. IJP Prahova a menționat, la solicitarea APH, că în eveniment au fost implicate două autoturisme, șoferii fiind o femeie de 29 de ani și un bărbat de 65 de ani. Acesta din urmă a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
Potrivit Poliției, niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența alcoolului.