Două mașini au fost implicate într-un accident produs sâmbătă seară pe Șoseaua Nordului, din Ploiești. Polițiștii au constatat că unul dintre conducătorii auto se afla sub influența alcoolului.
„Aseară, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe Șoseaua Nordului s-a produs un eveniment rutier între două autoturisme, soldat cu pagube materiale.
Ajunși la fața locului, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, iar în urma acesteia, pentru unul dintre conducătorii auto, un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Ploiești, aparatul a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, a anunțat IJP Prahova în cursul acestei zile.
VEZI ȘI: Accident în Ploiești. Un șofer a ajuns cu BMW-ul pe linia de tramvai
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Foto ilustrație