Încă două localități prahovene, Bușteni și Adunați, au intrat, joi, în scenariul roșu, iar la Ploiești, tot astăzi, rata infectărilor cu Covid a trecut de 1,5 la mie. La 1.291 de cazuri active, incidența pe județ a fost calculată la 1,38 la mie.
21 de localități din Prahova sunt în afara scenariul verde, iar șase dintre ele au risc crescut de infectare, cu o incidență de peste 3 la mie. Este vorba despre stațiunile Sinaia, Bușteni și Azuga, respectiv comunele Cornu, Valea Doftanei și, mai nou, Adunați, potrivit DSP.
Joi, în Prahova, incidența a urcat la 1,38 la mie, ceea ce înseamnă 1.291 de cazuri active. 200 dintre acestea au fost confirmate în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 1.684 de teste.
Dintre pacienții infectați cu Covid, 141 sunt internați, 24 fiind în stare gravă, la Terapie Intensivă.
De la începutul pandemiei, în Prahova a fost confirmate 65.298 de cazuri Covid, 61.304 fiind pacienți declarați vindecați. 2.703 prahoveni testați pozitiv s-au stins din viață, până în prezent, cele mai noi survenite în rândul a doi bărbați, de 73, respectiv 92 de ani, și unei femei, de 64 de ani.
Rata infectărilor, în Prahova, la data de 13 ianuarie


