Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

accident masina politie
Categorie: Știri locale

O autospecială de Poliție a fost implicată într-un accident produs miercuri, pe DN1B. Mașina a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Evenimentul s-a produs la Valea Călugarească. "Un bărbat în vârstă de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Buzău către Ploiești, pe banda nr. 1, a intrat în coliziune cu o autospecială de Poliție, care circula în aceeași direcție de mers pe banda nr.2.", au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Polițistul afla la volan a fost rănit, se pare că ușor, dar a fost transportat totuși la spital, pentru îngrijiri medicale.

Colegii acestuia au demarat cercetări la fața locului și au stabilit că niciunul dintre conducătorii auto implicați nu se afla sub influența alcoolului.

În momentul impactului, polițistul ar fi efectuat o deplasare în interes de serviciu și, din primele date, se pare că acesta circula regulamentar.

Poliția anunță că, în zona accidentului, traficul este restricționat pe sensul dinspre Buzău.

VEZI AICI IMAGINI DE LA LOCUL EVENIMENTULUI.

Marțea trecută, o mașină a Poliției a fost implicată într-un accident în zona centrală a Ploieștiului.

VEZI ȘI: Accident cu mașină de Poliție, într-o intersecție din centrul Ploieștiului

Și la începutul lunii februarie, un astfel de eveniment a avut loc în zona Halele Centrale.

VEZI ȘI: Accident cu mașină de Poliție, joi seară, în zona Halele Centrale

Foto: captură video Facebook/ INFO TRAFIC PRAHOVA

 

Back To Top