- Zeci de pacienți din Prahova au primit aprobare să meargă la tratament în străinătate, de la începutul lui 2020 și până în prezent.
- Conducerea CJAS Prahova spune că, din păcate, în mai bine de jumătate din cazuri este vorba despre copii.
În 2020, 10 pacienți din Prahova au solicitat CAS aprobarea de a urma tratament în străinătate, iar opt dintre aceste dosare au fost aprobate. În anul următor, cifrele s-au dublat: din 18 rapoarte, au fost aprobate 15.
Și de la începutul anului, CAS Prahova a aprobat cinci astfel de dosare, adică toate câte au fost depuse, în intervalul de referință, în județ.
Din păcate, a subliniat Cătălin Măguleanu, în multe cazuri este vorba despre copii.
“În total, din 33 de rapoarte, 28 au fost aprobate. Din cele 28 aprobate sunt pentru 17 copii şi 11 adulţi. Din păcate, patologia în cazul copiilor este din ce în ce mai gravă şi rămân uimit de ceea ce se întâmplă în ultimii ani: boli foarte, foarte grave la copii mici”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Prahova, care a precizat că, de obicei, este vorba despre bolnavi de cancer.
Procedura pentru aprobarea unui tratament în străinătate
Formularul S2 (fostul E112) este utilizat pentru cazuri foarte grave și care nu pot fi tratate în România. De obicei, pacienții ajung în clinici din Franța, Germania sau Italia. Raportul este asumat de medicul curant și trebuie să existe și acceptul clinicii din străinătate. Directorul CAS Prahova spune că, la nivelul instituției, astfel de rapoarte sunt aprobate în regim de urgență, de pe o zi pe alta, și nu este necesar ca actele să fie depuse personal, ci pot fi transmise și on-line.
VEZI ȘI: PREMIERA VIDEO. Cătălin Măguleanu, președinte CAS Prahova, la Actualitatea LIVE
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea