- Patru braconieri au fost depistați de jandarmi și lucrători ai A.J.V.P.S. Prahova, pe lacul Măneciu.
- Autoritățile au intervenit în urma unor informații primite cu privire la faptul că, în zonă, ar fi fost întinse plase de pescuit.
- Până pe 7 iunie este perioadă de prohibiție.
Autoritățile au fost alertate marți dimineață, în jurul orei 5.00, cu privire la faptul că plase de pescuit ar fi fost întinse în zona Măneciu.
“Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova împreună cu lucrători ai A.J.V.P.S. Prahova au efectuat o activitate de patrulare în zona respectivă.
În jurul orei 11.00, în zona «Telejenel» au fost surprinși patru bărbați în timp ce scoteau din apă două plase de pescuit în care erau prinse mai multe exemplare de pești de diferite specii.
În continuare au fost întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârșirii a două fapte prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Bunurile au fost ridicate și predate organelor de urmărire penală pentru continuarea verificărilor iar exemplarele de pește au fost eliberate în mediul lor natural”, a informat IJJ Prahova.
În perioada 9 aprilie - 7 iunie se află în vigoare prohibiția pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial. Jandarmii spun că, în aceste condiții, vor fi intensificate acțiunile punctuale care au drept scop protejarea fondului piscicol.
VEZI ȘI: Amendă pentru aruncarea deșeurilor în albia Teleajenului, aplicată de autoritățile din Măneciu
Foto: IJJ Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea