- Defecțiunea apărută sâmbătă după-amiază, care a dus la oprirea instalației pe sectorul 1000 – 1400, a fost remediată, au anunțat autoritățile din Sinaia.
“La Cota 1000 sunt 0 grade, cer senin și vânt slab. Gondola Sinaia (tronsonul Cota 1000 - Cota 1400) începe programul cu public la 08:00 și funcționează până la 17:00. La Cota 1400 sunt -3 grade, cer senin și vânt moderat. Telecabina tronson 1 (Sinaia - Cota 1400) începe programul cu public la 08:00 și funcționează până la 17:00. Telecabina tronson 2 (Cota 1400 - Cota 2000) începe programul la 08:30 și funcționează până la 16:30. La Cota 2000 sunt -4 grade, cer senin și vânt moderat. Gondola Carp (tronsonul Cota 1400 - Cota 2000) începe programul cu public la 08:30 și funcționează până la 16:30” este anunțul făcut pe pagina de Facebook.
Aseară, cei de la Gondola Sinaia au anunțat că problema tehnică a fost rezolvată, iar turiștii au fost coborâți în siguranță. „Mulțumiri tehnicienilor noștri care au rezolvat problema și, mai ales, mulțumiri colegilor de la transport public pentru suport și implicare! Clienților noștri le cerem scuze pentru disconfortul creat și le mulțumim pentru înțelegere și răbdare!” au mai transmis aceștia.
Turiștii rămași în telegondolă au fost coborâți cu ajutorul motorului de rezervă, iar cei de la Cota 1400 au fost aduși în stațiune cu telecabina și cu autobuze.
Citiți și: PROBLEME TEHNICE, SÂMBĂTĂ DUPĂ-AMIAZĂ, LA GONDOLA SINAIA
Foto: Gondola Sinaia
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană