- Trei șoferi beți sau aflați sub influența unor substanțe interzise au fost implicați, weekend-ul trecut, în evenimente rutiere.
- Din fericire, niciunul dintre evenimente nu s-a soldat cu victime.
Seria de accidente a început sâmbătă seară. În jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, pe raza orașului Breaza, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale și care ar fi fost implicat și un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice.
“În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat cei doi conducători auto, o femeie și un bărbat, iar în urma discuțiilor purtate cu aceștia, polițiștii au constat faptul că bărbatul emana halenă alcoolică.
La testarea celor doi conducători auto, aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului în vârstă de 54 de ani, din orașul Breaza.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”, au menționat reprezentanții IJP Prahova.
Citiți și: ȘOFERII FĂRĂ PERMIS, BEȚI SAU DROGAȚI, IMPLICAȚI ÎN ACCIDENTE MORTALE, NU VOR MAI PUTEA SCĂPA DE ÎNCHISOARE – PROIECT
Și duminică, în jurul orei 17.00, de această dată la Ploiești, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la un accident fără victime, produs pe str. Găgeni. Potrivit sursei citate, “un tânăr în vârstă de 23 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Găgeni pe direcția Păulești către centru, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil și cu branșamentul de gaze naturale aferent imobilului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Întrucât acesta a refuzat testarea cu aparatul DrugTest, a fost condus la o unitate medicală, unde, în urma testului preliminar, a fost sesizată prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv- marijuana și benzodiazepine. Ulterior, i-au fost prelevate mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Tot în Ploiești, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.00, alte două autoturisme au fost implicate într-un accident pe str. Apelor. “Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat cei doi conducători auto, în cazul unuia dintre ei, un bărbat în vârstă de 49 de ani din municipiu, aparatul etilotest indicând valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În urma impactului celor două autovehicule nu au rezultat victime. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”, au precizat reprezentanții IJP Prahova cu privire la acest eveniment.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană