- Inspectoratul Școlar Județean a anunțat că va demara propria anchetă cu privire la incidentul de la Brebu, unde doi elevi au umilit un cadru didactic simulând acte sexuale asupra acestuia.
- În paralel a fost deschis și un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Scăderea notei la purtare pentru elevii implicați în incident reprezintă prima măsură luată după cele întâmplate în Școala Gimnazială Pietriceaua, unitate de învățământ care este structură a Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” din comuna Brebu.
"În dimineața zilei de 6 aprilie 2023, conducerea unității de învățământ a fost informată de existența unui clip video realizat în timpul unei ore de curs și, imediat ce a intrat în posesia lui și a fost vizionat, au fost înștiințate Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Polița comunei Brebu.
Tot în cursul zilei de 6 aprilie 2023, a fost convocat Consiliul Clasei, care a stabilit sancționarea elevilor implicați, astfel: cei doi elevi care apar în imagini și elevul care filmează și îi instigă au fost sancționați cu ”Mustrare scrisă” și scăderea notei la purtare cu 6 puncte, iar ceilalți elevi prezenți în clasă cu ”Observație scrisă”.
Conducerea unității școlare a inițiat o cercetare prealabilă a împrejurărilor în care a avut loc incidentul, pentru lămurirea tuturor aspectelor.
Având în vedere gravitatea faptelor, atât elevii cât și cadrul didactic, vor beneficia de consiliere din partea specialiștilor Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională", a informat ISJ Prahova, Într-un comunicat de presă.
De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Prahova va demara propria anchetă, privind activitatea de la nivelul unității de învățământ.
IJP Prahova a anunțat, astăzi, că a deschis dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri după ce doi elevi de 13 ani au simulat acte sexuale asupra unui cadru didactic. Scenele s-au petrecut în clasă, în timpul orei, și au fost filmate.
Imaginile surprinse la școala din satul Pietriceaua, comuna Brebu, pot fi văzute aici.
Citiți și: DOSAR PENAL, LA BREBU, DUPĂ CE DOI ELEVI AU BATJOCORIT UN CADRU DIDACTIC ÎN FAȚA CLASEI
Foto: Google Street View
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană