- Doi tineri de 18, respectiv 34 de ani, s-au electrocutat, sâmbătă seară, în timp ce efectuau o lucrare.
- Cel mai tânăr dintre ei a scăpat ca prin minune, dar al doilea a murit.
- Tragedia s-ar fi petrecut din cauza unei betoniere.
“La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale Apostolache au fost sesizați de către un bărbat din comuna Podenii Noi despre faptul că două persoane s-ar fi electrocutat.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, din verificări stabilindu-se faptul că, în timp ce efectuau lucrări de amenajare a unui gard, cei doi tineri, cu vârstele de 18, respectiv 34 de ani, s-ar fi electrocutat la momentul atingerii unei betoniere.
În urma evenimentului, tânărul în vârstă de 34 de ani a decedat”, a anunțat IJP Prahova.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.
Cea de-a doua victimă, băiatul de 18 ani, a refuzat transportul la spital.
În cauză, se efectuează deja cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citiți și: ACCIDENT RUTIER LA URLAȚI. DOUĂ PERSOANE TRANSPORTATE LA SPITAL
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană