- Un bărbat de 49 de ani, din Mizil, s-a urcat la volan după ce a consumat o cantitate semnificativă de băuturi alcoolice.
- "Plimbarea" nu a durat mult, pentru că a pierdut controlul asupra direcției și s-a oprit cu mașina în alte două autoturisme.
Incidentul a avut loc marți, în jurul orei 11.30, pe o stradă din Mizil. Polițiștii din oraș au fost sesizați cu privire la evenimentul rutier, iar la fața locului l-au depistat pe șoferul turmentat.
"Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat în vârstă de 49 de ani care se afla la volanul unui autoturism ce prezenta mai multe avarii.
Din primele verificări a reieșit faptul că bărbatul în cauză, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Cuza Vodă din orașul Mizil, la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat in coliziune cu alte două autoturisme ce se aflau staționate în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului au rezultat doar pagube materiale.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,61 mg/l alcool pur în aerul expirat", au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Bărbatul de 49 de ani, din orașul Mizil, a fost condus ulterior la o unitate medicală, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Citiți și: ASIGURAȚII DIN URLAȚI ȘI MIZIL ÎȘI POT LUA CARDURILE DE SĂNĂTATE DE LA PRIMĂRII
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană