- Un tânăr din Mizil și altul din Brazi sunt cercetați penal după ce, azi-noapte, polițiștii i-au prins conducând drogați.
Cele două dosare penale au fost deschise la Mizil, respectiv la Urlați.
"La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control în oraș, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani.
Întrucât conducătorul auto din orașul Mizil manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice", a anunțat IJP Prahova.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Și în jurul orei 00.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Târgșoru Vechi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comună, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Brazi.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul deține permis de conducere însă figurează cu mențiunea Restricții-Reținut.
Întrucât acesta manifesta un comportament suspect a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
Astfel, la testul preliminar rezultatul a fost pozitiv la o substanță psihoactivă", au adăugat reprezentanții IJP Prahova.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană