- Un bărbat de 32 de ani din Valea Călugărească, fără permis de conducere, a fost oprit azi-noapte de polițiști pe DN1B.
- Acesta era sub sub influența alcoolului și conducea un vehicul neînmatriculat.
"La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 00.15, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărescă, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în comuna Valea Călugărescă, pe DN1B, au oprit, pentru control, un motoscuter condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comună.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Citiți și: ACȚIUNE CU FORȚE MĂRITE A POLIȚIȘTILOR PE DN1B, VINERI DIMINEAȚĂ, CU DOAR CÂTEVA ORE ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA VINULUI
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge", au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Din verificări s-a stabilit faptul că motoscuterul respectiv nu era înregistrat sau înmatriculat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană