• SGU a găsit o soluție temporară pentru amenajarea aleilor deteriorate din Cimitirul Mihai Bravu.
• Căile de acces vor fi acoperite cu material rezultat din procesul de frezare a asfaltului de pe Bulevardul Independenței.
Pentru a reduce disconfortul creat în urma deteriorării unor porțiuni ale aleilor Cimitirului Mihai Bravu, SGU le va acoperi cu material rezultat din procesul de frezare a asfaltului de pe Bulevardul Independenței, beneficiind de sprijinul municipalității în acest sens.
Soluția aleasă de SGU este una temporară, având în vedere faptul că repararea aleilor se va realiza în regie proprie, cu ajutorul a două mini-utilaje de transformare a resturilor bituminoase în mixtură asfaltică (reciclare). Intervențiile menționate vor avea loc în cursul anului viitor, în funcție de condițiile meteorologice.
SGU a mai reparat, prin asfaltare, mai multe perimetre deteriorate ale aleilor din celelalte cimitire, în contextul în care a beneficiat de un buget cu mult mai mic în raport cu necesarul de resurse, aprobat de Consiliul Local al municipiului.
Foto: SGU


CITEȘTE ȘI: SCHIMBUL DE ANVELOPE PENTRU IARNĂ: COZI LA SERVICE-URI ȘI OFERTE DE SEZON
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană