- Administrația Parcului Municipal Vest a anunțat deschiderea patinoarului.
- În primele zile, acesta va funcționa după un program redus, din cauza condițiilor meteo.
Patinoarul de la Parcul Municipal Ploiești Vest va fi deschis, în primele zile, doar dimineața, din cauza temperaturilor ridicate de peste zi.
"Vineri, 01.12.2023, se deschide patinoarul din Parcul Municipal Ploiești Vest. Urmare a temperaturilor previzionate,în perioada 01 decembrie - 03 decembrie, patinoarul va funcționa până la orele prânzului. Seriile de patinaj sunt de 60 de minute, iar tariful pentru intrarea pe gheață este de 10 lei/oră (serie). Închirierea patinelor de gheață se face în limita disponibilității acestora, iar taxa de închiriere este de 10 lei/oră. Pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziție la numărul de telefon 0753.099.775" este anunțul publicat pe pagina oficială de Facebook a Parcului Municipal Ploiești Vest.
Citiți și: PARCUL MUNICIPAL VEST. PREFECTURA PRAHOVA DECLARĂ NELEGALĂ ȘI A TREIA HOTĂRÂRE CL PRIN CARE PLOIEȘTIUL CEDA OBIECTIVUL CĂTRE CONSILIUL JUDEȚEAN (DOCUMENT)
Un alt patinoar a fost deschis și va funcționa, timp de aproximativ două luni, în zona de sud a orașului, în parcarea centrului comercial Ploiești Value Centre.
Citiți și: UN PATINOAR ARTIFICIAL A FOST AMENAJAT ÎN ZONA DE SUD A PLOIEȘTIULUI



- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană