Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

furt energie electrică
Categorie: Știri locale
  • În baza informațiilor primite anterior, polițiștii au mers în control, ieri, la domiciliul persoanei reclamate și au constatat că bărbatul cu privire la care au fost sesizați folosea o instalație care ocolea contorul, astfel încât consumul din gospodărie nu era înregistrat.

"La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale Cocorăștii Colț au efectuat verificări la domiciliul unui bărbat unde existau informații potrivit cărora ar sustrage energie electrică, efectuând racordarea directă la sistemul de alimentare a energiei electrice, în comuna Brazi.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că aspectele se confirmă, fiind efectuată o intervenție neautorizată asupra instalației de alimentare cu energie electrică, branșamentul coaxial fiind secționat între siguranță generală a imobilului și contorul de măsurare a consumului de energie electrică, deasupra tavanului, ocolind astfel aparatul de măsura, fără a fi contorizată energia electrică", a anunțat IJP Prahova.

Citiți și: ANRE ARE ÎN DERULARE 171 DE CONTROALE PRIVIND TARIFELE LA ENERGIE ELECTRICĂ ȘI GAZE NATURALE

Personalul abilitat a debranașat imobilul de la rețeaua de distribuție a energiei electrice, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

Back To Top