Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

șofer drogat ploiești accident dn1b
Categorie: Știri locale
  • Un accident soldat cu pagube materiale, petrecut în cursul nopții trecute, în afara municipiului Ploiești, a intrat în atenția polițiștilor după ce au apărut suspiciuni că șoferul implicat s-ar fi aflat sub influența substanțelor interzise.

Tânărul de 22 de ani care se afla la volan este bănuit că ar fi condus drogat întrucât rezultatul DrugTest-ului a fost pozitiv, dar oamenii așteaptă și confirmarea laboratorului, după analizarea probelor biologice.

"În cursul nopții trecute, în jurul orei 04.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele verificări a reieșit faptul că, un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 1B, în afara municipiului Ploiești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu parapetul metalic care desparte sensurile de mers, ulterior fiind proiectat pe sensul opus de mers.

În urma accidentului produs au rezultat doar pagube materiale.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise", a informat IJP Prahova.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Citiți și: ȘOFER POSIBIL DROGAT OPRIT DE POLIȚIȘTI PE DN1

Foto ilustrație

Back To Top