Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

tâlhărie calificată victime ploiești
Categorie: Știri locale
  • Tinerii sunt anchetați în legătură cu trei atacuri care au avut loc în perioada 18 - 24 aprilie. Polițiștii i-au săltat miercuri, în urma unor percheziții derulate la domiciliile lor.

Față de cei doi tineri din Ploiești, cercetați pentru tâlhărie calificată, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Hotărârea luată de Judecătoria Ploiești a fost contestată deja de inculpații în vârstă de 14, respectiv 19 ani.

Ei sunt cercetați pentru mai multe fapte cu violență comise acum câteva săptămâni. 

„La data de 18 aprilie a.c., cei doi bănuiți, aflându-se pe o stradă din municipiul Ploiești, sub pretextul că ar deschide ușa blocului unei femei de 91 de ani, i-ar fi smuls acesteia geanta pe care o avea asupra sa, părăsind ulterior zona, într-o direcție necunoscută, în aceasta aflându-se aproximativ 100 de lei.

La data de 24 aprilie a.c., tot cei doi bănuiți, aflându-se într-un parc din municipiu, i-ar fi smuls geanta unei tinere de 16 ani, care se afla pe o bancă, în care se aflau bani și alte bunuri.

Tot la data de 24 aprilie a.c., în cursul serii, polițiștii au fost sesizați de către o altă femeie de 90 de ani, declarând că doi tineri i-ar fi smuls geanta pe pe umăr la intrarea în blocul de domiciliu, geanta conținând bani, dar și alte bunuri”, a informat IJP Prahova, la momentul perchezițiilor în acest dosar.

Citiți și: DOI PLOIEȘTENI, DE 14 ȘI 19 ANI, REȚINUȚI PENTRU TÂLHĂRIE

Foto ilustrație

 

 

Back To Top