• Termo Ploiești anunță întreruperea apei calde pentru pentru lucrări de cuplare a unor conducte, în zilele de luni, 27 mai și marți, 28 mai.
• Sunt afectate peste 1100 de apartamente.
Astăzi, 27 mai, începând cu ora 08.00, Termo Ploiești a întrerupt furnizarea agentului termic (ACC – apă caldă pentru consum) pe Magistrala IV Centru la punctele termice: 8 Republicii și 1-23 August. Această întrerupere este necesară pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a unui tronson de conducte cuprins între străzile Veniamin Costache și Alexandru Odobescu.
Lucrările afectează un număr de 1105 apartamente, iar finalizarea acestora este estimată pentru data de 28 mai 2024, ora 20:00.
De asemenea, Termo Ploiești anunță continuarea lucrărilor de cuplare a tronsonului de conducte și în data de 28 mai.
Întreruperea furnizării agentului termic (ACC – apă caldă pentru consum) pe Magistrala IV Centru, va afecta, în data de 28 mai 2024, interval orar 08.00-20.00 și consumatorii racordați la punctele termice: PT 12-23 August, PT 11 Republicii, PT 9 Centru, PT 8 Centru, PT 3 Centru și PT 4 Centru, respectiv 2432 apartamente.
Această extindere a lucrărilor este necesară pentru asigurarea unei rețele de distribuție eficiente și fiabile pentru locuitorii din zonele afectate.
Pentru orice informații suplimentare, Termo Ploiești poate fi contactată la TelVerde: 0800 672 777 - număr de telefon apelabil gratuit, la nivel național, în orice rețea, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană