- Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte anchetează un eveniment rutier petrecut zilele trecute, în Prahova, la Iazu - com. Măgurele.
- Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina în gardul unui imobil, după care a fugit, abandonându-și prietena de 15 ani, rănită, la locul accidentului.
Detaliile despre accident au fost prezentate de reprezentanții IJP Prahova. Evenimentul a avut loc pe 2 octombrie, pe Drumul Comunal 44A, în localitatea Iazu.
„Un tânăr de 19 ani care conducea un autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu porțile de acces ale unui imobil.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei minore de 15 ani, pasageră în autoturism.
După producerea accidentului conducătorul auto a plecat de la fața locului.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoana banuită de săvârșirea faptei fiind vorba de un tânăr de 19 de ani din comuna Lipănești, care avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată”, a anunțat sursa amintită.
Citiți și: Accident mortal pe DN1A București - Ploiești. Victima, un bărbat de 78 de ani, a fost abandonată pe șosea
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
Șoferul a fost reținut, iar cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană