- Patru percheziții sunt în derulare, luni dimineață, în Ploiești, în legătură cu sustragerea unui autoturism în valoare de 25.000 de lei.
Descinderile au loc în cadrul anchetei privind un furt de autoturism comis în timpul săptămânii trecute, în Plopeni.
„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni pun în executare în aceasta dimineața patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit faptul că la data de 24 octombrie a.c, persoanele bănuite de comiterea faptei ar fi sustras un autoturism parcat pe o stradă din orașul Plopeni.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 25.000 lei”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Vedeți AICI imagini surprinse în zori, în timpul perchezițiilor.
Polițiștii vor duce trei persoane la audieri.
Citiți și: Percheziții în București și Ilfov, în urma unui furt din locuință comis la Ploiești
Activitatea de astăzi beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.