- Șoferul unui autoturism a murit într-un accident grav produs miercuri, în jurul orei 10.00, la Valea Călugărească.
Evenimentul este al doilea care a avut loc astăzi, pe DN1B, și s-a soldat cu decesul unei persoane.
În accident au mai fost implicate, în afară de autoturismul amintit, un microbuz și un autocamion. Șoferul microbuzului are nevoie, de asemenea, de îngrijiri medicale.
Citiți și: Un nou accident grav pe DN1B, la câteva ore după ce o șoferiță de 26 de ani și-a pierdut viața la Valea Călugărescă
În aceeași zonă, miercuri dimineață și-a pierdut viața și o tânărăr de 26 de ani.
Update. „Un bărbat, neidentificat până la acest moment, care conducea un autoturism, pe sensul de mers Buzău către Ploiești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condus de către un bărbat de 39 de ani, pe sensul de mers Ploiești către Buzău.
Ulterior autoturismul a fost proiectat într-un microbuz care era condus de un bărbat de 57 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și vătămare corporală a conducătorului auto de 39 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul ansamblului de vehicule și cel al microbuzului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrulunuidosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Update. Șoferul care și-a pierdut viața a fost identificat. Este vorba despre un bărbat de 67 de ani.

