Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendiu grajd valea doftanei
Categorie: Știri locale
  • Alertă miercuri după-amiază la Valea Doftanei, în satul Teșila, unde focul care a cuprins un grajd cu fân amenința mai multe locuințe.

În zona afectată de incendiu au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și un echipaj SMURD. În sprijin, a acționat și SVSU Valea Doftanei, cu o autospecială din dotare.

„Pompierii sosiți la fața locului au constatat că incendiul se manifesta la un grajd cu fân, pe o suprafață de cca. 150 mp, reușind să îl localizeze în cel mai scurt timp. Au împiedicat, astfel, propagarea flăcărilor la locuințele învecinate.

Nu a fost înregistrate victime”, a menționat ISU Prahova.

La finalul intervenției, pompierii au stabilit faptul că incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a efectului termic al curentului electric (cablu electric defect sau neizolat corespunzător).

Un alt eveniment izbucnit, se pare, din aceeași cauză, a provocat pagube însemnate, azi-noapte, la Balta Doamnei.

Citiți și: Pompierii au stabilit cauza probabilă a uriașului incendiu care a ucis sute de animale la Balta Doamnei

Foto: ISU Prahova

Back To Top